Prima pagină » Știri » Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat în ultima zi la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat în ultima zi la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat în ultima zi la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat, în ultimele 24 de ore, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timp ce peste 12.000 de persoane așteaptă câteva ore la rând pentru a ajunge la raclă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat, în ultimele 24 de ore, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timp ce peste 12.000 de persoane așteaptă câteva ore la rând pentru a ajunge la raclă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit estimărilor jandarmilor, până vineri la prânz, au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, depusă pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane din Iași, aproximativ 40.000 de credinicioși.

Maiorul Marius Țăranu, ofițer relații publice în cadrul Jandarmeriei Bacău, unitate detașată la Iași pentru a a asigura ordinea publică în jurul Catedralei ieșene, a declarat că alte 12.500 așteaptă să ajungă la moaște, coada întinzându-se pe o lungime de câțiva kilometri.

În pofida frigului, mii de credincioși au așteptat toată noaptea la rând, oamenii spunând că au venit la Iași să se roage pentru sănătate, liniște sufletească și succes în viață pentru membrii familiei.

„Vin în fiecare an la Iași la moaștele Sfintei Parascheva. Am crezut că dacă ajung mai repede la Mitropolie nu va fi coadă așa mare, dar e multă lume aici. Cred că sunt mai mulți oameni decât anul trecut”, a declarat Sorina C., o femeie venită din județul Galați.

Ea a spus că s-a așezat la rând la ora 4.00 și a ajuns la racla cu sfintele moaște abia în jurul orei 11.30.

Mai multe persoane care au stat la rând ore în șir, în picioare, au leșinat, pe fondul oboselii și al temperaturilor scăzute.

Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut cunoștința, fiind transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din municipiu, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Joi, în prima zi a pelerinajului la sfintele moaște, polițiștii au acordat patru amenzi în valoare totală de 1.300 de lei, pentru tulburarea liniștii publice.

La Iași au fost aduse și moaștele Sfântului Cuvios Teofil, de la mănăstirea Kitaev, din Ucraina, acestea fiind așezate alături de moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva, în fața Catedralei Mitropolitane din Iași.

Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită de ortodocși duminică, 14 octombrie, când în fața Catedralei Mitropolitane din Iași, pe o scenă special amenajată, va avea loc Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de un sobor de ierarhi din țară și străinătate, în frunte cu PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu PF Hristofor, Mitropolitul Cehiei și Slovaciei.

Peste 200.000 de pelerini din întreaga țară sunt așteptați să vină la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

În anii precedenți, pelerinii veniți la Iași din toate colțurile țării au stat și câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaște.

Citește și