Aproximativ 80 la sută din fântânile din județul Argeș au apa infestată
Aproximativ 80 la sută din fântânile din județul Argeș au apa infestată, în special cu materii fecale provenite de la fosele septice din zonele respective, a declarat, miercuri, dr. Mioara Bucur, din cadrul Autorității pentru Sănătate Publică (ASP) Argeș.
Potrivit sursei citate, din momentul în care a fost instituită situația de criză provocată de seceta din județ, doar un singur primar, cel din Leordeni, a cerut analiza apelor din fântânile comunei, însă controalele și analizele efectuate de către ASP au fost făcute în toate localitățile județului și au relevat că 80 la sută din fântâni sunt infestate.
Dr. Mioara Bucur, șeful Serviciului Igiena Mediului din cadrul ASP Argeș, a declarat că analizele apelor din fântânile din județ au fost făcute la inițiativa instituției respective, știut fiind faptul că în perioada de secetă pânza freatică scade, iar calitatea apei se depreciază considerabil.
"Rezultatele sunt concludente, în 80 la sută dintre aceste fântâni au fost descoperite urme de materii fecale, provenite de la fosele septice improprii din localitățile respective", a spus Bucur.
Reprezentantul Autorității pentru Sănătate Publică Argeș apreciază că situația nu este totuși foarte gravă, în condițiile în care au fost descoperite și fântâni publice cu apă foarte bună; cam câte una în fiecare comună.(Mediafax)