Aproximativ o sută de angajați ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează față de neplata salariilor

Publicat: 13 08. 2013, 11:37
Actualizat: 02 04. 2019, 18:22

Aproximativ o sută de angajați ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, marți, în fața pavilionului administrativ, întrucât nu le-au fost achitate salariile pentru lunile iunie și iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Sindicatului Liber Oltchim, angajații combinatului sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile pentru ultimele două luni, respectiv iunie și iulie, precum și o parte din salariul pentru aprilie, avansul pe luna ianuarie și banii pe transport pentru decembrie.

„Pentru că nu au mai avut bani pentru navetă, mulți dintre angajați au dormit, în ultima săptămână, în combinat. Nu au bani nici pentru a-și cumpăra abonamente. Oamenii sunt extrem de nemulțumiți pentru că nu și-au luat salariile și alte drepturi financiare. Au greutăți foarte mari și sunt disperați. Au de luat subvenția pe transport de 80 de lei fiecare pentru luna decembrie 2012, avansul pe luna ianuarie a acestui an. Mai e restantă și parte a salariului pe aprilie, 10 la sută din el, precum și salariile pe ultimele două luni ale acestui an, pentru iunie și iulie”, a spus președintele Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu.

El a precizat că din cei 2.300 de angajați ai combinatului, 1.500 lucrează.

„Așteptăm ca lichidatorul judiciar să își asume obligațiile, altfel să plece și să vina altul competent”, a mai spus Diculoiu.

La sfârșitul lunii iulie, Oltchim a trimis în șomaj tehnic 715 salariați, până la 8 septembrie, ca urmare a lipsei de materii prime, capitalului de lucru și funcționării la capacitate redusă a instalațiilor. Totodată, combinatul și-a redus programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, pentru perioada 29 iulie – 8septembrie, pentru angajații aparținând Direcției Petrochimice.

Ca urmare a acestei decizii, sindicaliștii de la Oltchim au cerut premierului Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză și decizie la nivelul combinatului, susținând că administratorii judiciari „au deosebita plăcere să ducă Oltchim la faliment prin concedieri colective, șomaj tehnic și nefuncționarea instalațiilor”.

În luna iunie, peste 900 de salariați de la Oltchim – 605 de la Râmnicu Vâlcea și 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Pitești – au fost disponibilizați, numărul salariaților ajungând la 2.330.

Oltchim se află în insolvență din luna ianuarie. Privatizarea companiei a eșuat anul trecut, întrucât Dan Diaconescu, câștigătorul licitației, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia Oltchim, reprezentanții potențialului investitor afirmând că vor analiza situația înainte de a lua o decizie.