Aproximativ un milion de catolici din România sărbătoresc duminică Paștele
În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere și rugăciune pătimirea și moartea lui Cristos, iar în cursul zilei nu are loc nicio acțiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte și păcat la viața nouă în Isus Cristos Înviat.
La Catedrala Sfântul Iosif din București, celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23.00, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.
Ritualul va începe în fața bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului și aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat – de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioșilor, iar apoi credincioșii vor asculta vestirea solemnă a Învierii.
Cu puțin timp înainte de miezul nopții, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima dată după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. La Sfârșitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 01.00, toți credincioșii, preoții și IPS Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona solemn „Cristos a înviat!”, mergând în procesiune în jurul Catedralei Sfântul Iosif.
Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului va avea loc duminică dimineață la Catedrala Sfântul Iosif din București, dar și la toate bisericile catolice din România.
În România sunt aproximativ un milion de catolici, cele mai mari comunități fiind în Transilvania.
Și în Bucovina este o importantă comunitate de catolici de etnie poloneză și germană.
Președintele Asociației Polonezilor Suceava, Stanislava Iachimovschi, spune că Învierea Domnului, una din cele mai importante sărbători ale creștinătății, este o sărbătoare a bucuriei și a înțelegerii, iar pentru comunitățile polonezilor din Bucovina Paștele este o sărbătoare cu tradiții îndelungate, moștenite de la înaintași și transmise din generație în generație.
„Paștele este precedat de Duminica Floriilor, care celebrează intrarea lui Isus în Ierusalim, zi în care se sfințesc ramurile pascale, apoi de Săptămâna Mare, cu Triduumul Pascal, perioadă a concilierii, a recunoașterii păcatelor, a postului”, a spus Iachimovschi.
Ea a arătat că în Sâmbăta Mare credincioșii merg seara la biserică cu ramuri de salcie și cu coșuri din nuiele în care pun bucate pentru a fi binecuvântate de preot, arătând că din coș nu lipsesc sarea și hreanul, elemente-simbol ce amintesc de chinurile lui Isus Cristos.
Iachimovschi a spus că la slujba de Înviere, celebrată la miezul nopții, se sfințesc apa și focul, iar preotul aprinde lumânarea pascală de la care credincioșii iau lumină și se întorc cu lumânările aprinse acasă. După slujba de Înviere, credincioșii merg acasă și mănâncă din bucatele sfințite, iar masa începe cu o rugăciune rostită de cel mai vârstnic membru al familiei, care împarte și oul sfințit celor prezenți.
În prima zi a Paștelui, credincioșii merg la Sfânta Liturghie, apoi petrec restul zilei în familie.
La rândul său, Josef-Otto Exner, membru al Forumului Democrat al Germanilor din Suceava, spune că în zilele premergătoare acestei sărbători gospodinele prepară mâncărurile tradiționale, iar în Sâmbăta Mare pregătesc coșul cu bucatele pascale pentru a fi sfințite la biserică.
La masa festivă de Paște sunt servite ouă roșii, pască, babe- copturi din aluat dospit și stafide, jambon, drob de miel și friptură din carne de miel cu sos de hrean.
La Vatican, Papa Francisc va celebra la ora 10.15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piața Sfântul Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paște și va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi (către cetate și lume).