Prima pagină » Știri » Ar trebui să ieșim și noi fie în Craiova, fie la București. MANDA vrea MITING PSD și îl critică pe Iohannis

Ar trebui să ieșim și noi fie în Craiova, fie la București. MANDA vrea MITING PSD și îl critică pe Iohannis

Ar trebui să ieșim și noi fie în Craiova, fie la București. MANDA vrea MITING PSD și îl critică pe Iohannis
Președintele organizației județene PSD Dolj, Claudiu Manda, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că este „unul dintre oamenii care susțin" în partid ideea organizării unui miting. Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus la rândul său, pentru MEDIAFAX, că formațiunea trebuie să „cultive liniștea".

„Am văzut în ultima perioadă două mitinguri. Pe de-o parte, vorbim despre mitingul de vineri, presupusul miting al Diasporei, care în opinia mea nu a fost mitingul Diasporei. Pe de altă parte, am văzut mai degrabă niște instigatori, huligani, galerii, rămâne să vedem cine sunt de fapt aceste persoane și dacă au acționat conform unui plan și în interesul cui. Eu am rămas surprins de reacția președintelui României. În loc să fie mediator între puterile statului și să apere Jandarmeria care nu a făcut altceva decât să aplice legea, (președintele – n.r.) a făcut intervenție publică la Parchetul General să ancheteze jandarmi. Nu știu dacă cu scopul de a-i timora pe jandarmi, cu scopul de a fraterniza cu protestatarii agresivi”, a comentat liderul PSD Dolj, Claudiu Manda, luni, pentru MEDIAFAX, incidentele de la protestele de vineri.

Manda i-a îndemnat pe protestatari să obțină autorizațiile legale necesare organizării mitingurilor.

Celălalt miting, evenimentele de după, au arătat că se poate face și protest pașnic în România, că e dreptul constituțional al oamenilor să protesteze dacă au ceva de protestat. La niciunul din aceste mitinguri, în afară de celebrul slogan, nu am văzut nimic altceva ca mesaj pe care Guvernul să-l ia în calcul. În general, protestele se fac împotriva unei decizii. Cine dorește să protesteze pentru statul de drept, nu ar fi bine, totuși, să obțină și autorizație legală, să își asume cineva, să spună de când până când? Așa cum am făcut noi când am protestat împotriva abuzurilor. Inclusiv contract cu salubritatea am avut noi”, a spus liderul PSD Dolj pentru MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX dacă este nevoie de o decizie politică în PSD privind un nou miting social-democrat, Claudiu Manda a răspuns afirmativ.

„Cred că PSD-ul trebuie să evalueze o astfel de decizie. Nu ar trebui să o excludem. Dacă și ceilalți colegi din țară, din Comitetul Executiv, sunt de acord, eu sunt unul dintre oamenii care susțin. Și vă spun în calitate de președinte PSD Dolj că sunt mulți oameni din PSD Dolj care m-au abordat pe mine sau pe colegii mei, și nu numai din PSD că nu vorbim nu doar de membri, care ziceau că ar trebui să ieșim și noi fie în Craiova, fie la București. Eu i-am îndemnat, deocamdată, să fie calmi”, a declarat președintele PSD Dolj pentru MEDIAFAX.

Președintele organizației județene PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că social-democrații trebuie să „cultive tot ceea ce calmează” și că nu este de acord cu ideea de a promova „o confruntare permanentă între susținătorii majorității aflate la putere și susținătorii opoziției”.

„Constat că senzorii lui Codrin Ștefănescu au provocat această discuție imediat după ce s-au terminat evenimentele. Eu cred că aici ar trebui să gândim cu foarte multă responsabilitate, să încercăm să cultivăm acum tot ceea ce linistește societatea românească, tot ceea ce calmează, tot ceea ce contribuie la un dialog, acum când deși lucrurile au fost destul de grave nu este prea târziu. Nu este deloc bună ideea de a cultiva acum o confruntare permanentă între susținătorii majorității aflate la putere și susținătorii opoziției”, a declarat Buzatu, pentru MEDIAFAX.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a declarat, duminică, la un post TV, că membrii partidului îi presează pe lideri să ceară organizarea unui nou „miting uriaș”, afirmând că precedenta manifestare social-democrată din Piața Victoriei a fost una liniștită, fără incidente.

„Nu este decis. Președintele Dragnea este informat de colegii noștri din țară, care la rândul lor sunt presați de primari, de electorat, de membrii noștri, care mai doresc încă un miting. Eu sunt unul dintre cei care susțin această idee de a face din nou un miting uriaș PSD. Noi am avut un miting liniștit, cu sute de mii de români, când nu s-a întâmplat niciun fel de incident. Noi nu am incitat la violență, ci a fost pur și simplu un miting pentru a arăta forța unei majorități și a poporului român, care iese la vot și la urne și decide ceva prin votul respectiv. În momentul de față văzându-se toate aceste atrocități, cei care ne susțin au motive să ceară așa ceva”, a declarat la România TV secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflați în fața sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piața Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafața corpului.

Autor

Citește și