Prima pagină » Știri » Arad: Un pompier care se antrena alergând pe marginea unui drum a murit lovit de mașină

Arad: Un pompier care se antrena alergând pe marginea unui drum a murit lovit de mașină

Arad: Un pompier care se antrena alergând pe marginea unui drum a murit lovit de mașină
Un pompier din județul Arad a murit, în noaptea de joi spre vineri, iar un prieten al acestuia a fost rănit, în timp ce se antrenau alergând pe marginea unui drum județean și au fost loviți de un autoturism condus de o tânără care circula cu viteză excesivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor arădeni, doi bărbați au fost loviți de un autoturism în timp ce se antrenau alergând pe marginea DJ 709B, la intrarea în localitatea Covăsânț, unde o tânără de 26 de ani conducea cu viteză excesivă un autoturism și a pierdut controlul volanului.

„Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, tânăra a pierdut controlul asupra volanului și a lovit doi bărbați care alergau pe marginea părții carosabile în același sens de mers. Autoturismul, în care se mai aflau patru pasageri, s-a răsturnat în afara șoselei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber.

Conform sursei citate, unul dintre alergători, care era pompier și avea 36 de ani, a murit pe loc în urma rănilor suferite, în timp ce al doilea, de 25 de ani, a suferit mai multe răni și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Toți cei cinci ocupanți ai mașinii răsturnate pe câmp au suferit răni ușoare.

Polițiștii au constatat că ambii alergători aveau veste reflectorizante.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că pompierul decedat lucra la ISU Bârzava și se antrena în tura liberă.

Tânăra care se afla la volan va fi cercetată penal pentru omor din culpă și vătămare corporală din culpă.

Marian Buga, [email protected]

Autor

Citește și