Prima pagină » Știri » Arad:Bărbat din Noua Zeelandă, prins când încerca să ajungă ilegal în Ungaria, traversând pe un câmp

Arad:Bărbat din Noua Zeelandă, prins când încerca să ajungă ilegal în Ungaria, traversând pe un câmp

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost prins, joi seară, în timp ce încerca să ajungă ilegal în Ungaria, prin traversarea unui câmp din județul Arad, el fiind oprit de către polițiștii de frontieră la 200 de metri față de teritoriul țării vecine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Turnu, județul Arad, a observat pe câmp un bărbat care se deplasa pe jos spre granița cu Ungaria, pornind în urmărirea acestuia.

Polițiștii de frontieră l-au prins pe suspect la aproximativ 200 de metri față de teritoriul statului vecin, el fiind dus la sediul sectorului pentru cercetări.

„Este vorba de un cetățean din Noua Zeelandă, în vârstă de 56 de ani, care intenționa să ajungă ilegal în Spațiul Schengen. El a declarat că a recurs la această metodă pentru că nu poate intra în Spațiul Schengen deoarece figurează cu restricție emisă de autoritățile din Olanda”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu.

Neozeelandezul nu a fost lăsat să iasă din țară, el fiind cercetat penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile