Arădeanul suspectat că realiza bombe artizanale a fost reținut pe 24 de ore pentru terorism
Arrădeanul prins în flagrant când încerca să vândă unui lucrător SRI sub acoperire două bombe artizanale pe care le confecționase în propria locuință, unde amenajase un laborator clandestin pentru construirea unor astfel de obiecte, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de terorism.
Mircea Andreș, procuror șef al DIICOT Timișoara, a declarat, sâmbătăt, corespondentului MEDIAFAX că Remus Văsuț a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de terorism, în urma audierilor care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cursul zilei de sîmbătă urmând să să fie din nou audiat, iar după-amiază să fie prezentat Curții de Apel Timișoara.
Aceeași sursă a precizat că, de asemenea, bărbatul din Buxurești care i-ar fi furnizat substanțele pentru confecționarea bombelor a fost și el adus la Timișoara și audiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, și acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
Totodată, alte două persoane care au fost aduse la audieri de la Arad, la DIICOT Timișoara, sunt cercetate în stare de libertate.
Potrivit aceleiași surse, Văsuț i-ar fi spus, în timpul monitorizării, unui ofițer SRI sub acoperire, că este dispus să amplaseze bombe într-un bar și într-o mașină.
Remus Văsuț, suspectat că se ocupa cu confecționarea de bombe artizanale explozive în propria locuință, unde amenajase un laborator clandestin, a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă două astfel de obiecte unui lucrător SRI din Arad aflat sub acoperire. Flagrantul a avut loc chiar în fața casei tânărului.
Potrivit surselor, dispozitivele explozive aveau fitil prevăzut să ardă timp de două minute și aveau atașate cuie, piulițe și șuruburi, pentru ca forța distructivă a bombelor să fie mai mare. El ar fi detonat până acum două dispozitive explozive pentru a le verifica funcționarea. Restul de dispozitive explozive pe care le-a confecționat le-a scos la vânzare. Acesta le-ar mai fi spus cunoscuților săi că dorește ca în urma vânzării bombelor să își cumpere un pistol și că nu îl interesează unde vor exploda bombele confecționate de el.
De asemenea, anchetatorii spun că pe ușa casei tânărului au găsit semne neonaziste. Pe interiorul ușii era desenată zvastica, iar pe interior scria „14/88”, cifre care ar reprezenta data nașterii lui Adolf Hitler (14), respectiv modul de recunoaștere al neonaziștilor (88).
Întreaga operațiune a fost coordonată de DIICOT Timișoara, cu sprijinul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Arad, ISU Arad, SMURD Arad, SRI Arad și Poliția de Frontieră Arad.
Ofițerii din cadrul SRI Arad au aflat că tânărul construia dispozitivele într-un laborator clandestin pe care și-l amenajase în casa în care locuia. De pe internet a descărcat un manual de terorism în care era descris modul în care se confecționează bombele.
Tânărul din Arad avea, potrivit surselor citate, doi complici, un furnizor de materii prime din București și un inginer chimist care îi dădea sfaturi. Și furnizorul de materiale din București a fost ridicat în urma unor percheziții care au avut loc în Capitală.
Arădeanul a cumpărat azotat de amoniu, care este folosit mai ales în agricultură. În laboratorul de acasă fierbea substanța de mai multe ori până se recristaliza.
Potrivit acelorași surse, așa cum se întâmplă la fabricarea dinamitei, tânărul din Arad folosea azotatul de amoniu recristalizat împreună cu nitroceluloza. Prima substanță asigura necesarul de oxigen pentru descompunerea explozivă.
Una din cele două bombe artizanale explozive a fost detonată în poligonul din municipiu, iar a doua va fi păstrată ca probă la dosar, conform unor surse din rândul anchetatorilor.