Arafat: 500 de ambulanțe de urgență, livrate până la sfârșitul anului

Publicat: 23 08. 2018, 22:55

Licitația pentru ambulanțele de tip C este în curs de finalizare, a adăugat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, într-o postare pe Facebook.

„În cursul acestei săptămâni, IGSU urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanțele de urgență de tip B 4×2 și 4×4. Licitația a fost finalizată iar primele ambulanțe de tip B pentru Serviciile de Ambulanță și SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an. În curs de finalizare se află și licitația pentru ambulanțele de tip C. Până la sfârșitul acestui an vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanțe de urgență urmând ca livrările să continue și anul viitor începând cu luna ianuarie”, a anunțat Raed Arafat, pe rețeaua de socializare.

Acesta a adăugat că Primăria Generală a Capitalei a cumpărat pentru Serviciul de Ambulanță București-Ilfov un număr de 106 ambulanțe de tip B și C.

„Un total de 1309 de ambulanțe de tip A, B și C urmează a fi livrate în cadrul prezentului proiect finanțat prin POR, accesând fonduri Europene nerambursabile (935 ambulanțe de urgență tip B din care 600 destinate serviciilor de ambulanță și 335 SMURD, 132 ambulanțe de urgență tip C din care 81 destinate serviciilor de ambulanță și 51 destinate SMURD și 242 ambulanțe de transport de tip A destinate serviciilor de ambulanță). De subliniat faptul că Serviciul de Ambulanță București Ilfov urmează să primească 106 ambulanțe de tip B și C achiziționate de Primăria Municipiului București și care nu sunt incluse în numărul total de 1309 ambulanțe menționat mai sus”, a completat șeful DSU.

Arafat a mai spus că proiectul „include și alte dotări specifice intervențiilor medicale de urgență pentru care licitațiile urmează a fi derulate un exemplu fiind ambulanțele de terapie intensivă mobilă pentru nou născuți. Noile ambulanțe vor înlocui parcul învechit al serviciilor de ambulanță și SMURD în care majoritatea ambulanțelor au fost achiziționate în anii 2007/2008”.