Arafat cere anchetă după ce un bărbat și-a pierdut viața în Defileul Jiului, când făcea rafting. Reacția Serviciului de Ambulanță
Deși accidentul a avut loc la 14 kilometri de Petroșani, ambulanța a fost trimisă de la Târgu-Jiu, de la o distanță de peste 30 de kilometri de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secretarul de stat al MAI Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că o anchetă a fost declanșată în cazul accidentului de rafting.
Întrebat dacă faptul că nu a fost trimisă o ambulanță din cea mai apropiată localitate reprezintă un motiv pentru care vrea anchetă, Arafat a răspuns: „da, este unul dintre elemente”.
În rest, secretarul de stat a refuzat să spună de ce vrea anchetă în acest caz, motivând că nu vrea să facă speculații.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Gorj și salvamontiștii au declarat, pentru MEDIAFAX, că persoana care a anunțat evenimentul la 112 nu a explicat corect locația.
Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont Gorj, a spus că salvamontiștii au găsit deja ambulanța la locul accidentului, însă au fost solicitați mai târziu, deoarece informația inițială arăta că nu este nevoie de recuperarea victimei, întrucât este lângă șosea, unde putea ajunge ambulanța.
Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Constantin Mitroi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că apelul a fost primit la ora 13.26, iar ambulanța a plecat de la Târgu-Jiu la 13.27 și a ajuns la 14.15. Când Ambulanța a ajuns la locul accidentului, nu a putut interveni, pentru că victima era pe partea cealaltă a râului, motiv pentru care s-a apelat la pompieri.
„Nu aveam posibilitatea să ajungem acolo, am cerut ajutorul pompierilor și al salvamontiștilor, dumnealor au dotarea necesară. Și apelul pe 112 când a fost făcut s-a specificat că victima este pe malul Jiului, pe partea cu drumul, deci a fost o inducere în eroare. Dacă se spunea corect, pompierii ar fi ajuns în același timp cu ambulanța”, a spus managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Potrivit acestuia, a fost trimisă ambulanța de la Târgu-Jiu pentru că exista riscul ca Hunedoara să nu aibă ambulanță cu medic și s-ar fi pierdut timp.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la dispeceratul din județul Hunedoara nu a fost redirecționat niciun apel pentru salvarea victimei.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în Defileul Jiului, în zona Lainici, unde un bărbat de 42 de ani, din București, a căzut dintr-o barcă, în râul Jiu, în timp ce făcea rafting cu alte 17 persoane.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.