Arafat: Deblocarea posturilor din sănătate pe 2014 se va face după evaluarea din primul trimestru

Publicat: 21 12. 2013, 22:05
Actualizat: 16 02. 2016, 04:14

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferință de presă, că în 2014 trebuie să fie făcută o nouă evaluare a „nevoilor de medici și asistenți în sistemul de sănătate”, prin care să se stabilească de ce posturi este nevoie, astfel încât acestea să fie asigurate și supuse aprobării guvernului.

„Anul viitor trebuie făcută o reevaluare a nevoilor (de medici și asistenți – n.r.), pentru că asta depinde și de câți rezidenți termină și câți pleacă din sistem, respectiv pe două căi: unii prin pensionare și alții care părăsesc sistemul”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, și anul viitor va rămâne regula în sistemul de sănătate, conform căreia la un angajat plecat, automat o altă persoană va putea ocupa acel post rămas vacant.

„Vom rămâne pe regulile acestui an, e unu la unu. Deja, nu mai avem problema pe care am avut-o acum câțiva ani, de unu la șapte, trebuiau să plece șapte ca să angajăm unul. În sectorul sanitar avem unu la unu, respectiv pentru cine pleacă se angajează imediat altcineva în locul lui”, a explicat Arafat.

Întrebat câte posturi vor fi deblocate în sănătate anul viitor, Raed Arafat a răspuns că numărul exact va fi stabilit în urma unei evaluări care va avea loc la începutul anului 2014.

„Evaluarea posturilor suplimentare necesare se face periodic. Acum, la evaluarea care s-a făcut, s-au cerut 1.200 de posturi, s-au aprobat 1.200 de posturi. Urmează ca la anul, în primul trimestru, să se facă o nouă evaluarea a nevoilor și să vedem de ce posturi este nevoie, astfel încât să fie asigurate și supuse aprobării guvernului. Nu pot să vă spun acum că vom cere la anul 1.000 sau 2.000 sau 3.000 de posturi. Vom cere în funcție de datele pe care le primim în primul trimestru, după ce vedem care este nevoia și care este mișcarea personalului”, a mai spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la inaugurarea secției UPU – SMURD de la Spitalul Județean Alba. Arafat a vizitat și sediul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.