AREST PREVENTIV. Dealer în cluburile exclusiviste, prins în timp ce vindea droguri. 62 pastile ecstasy în schimbul sumei de 2.500 lei

Publicat: 26 06. 2020, 19:14
Actualizat: 26 06. 2020, 19:16
Dealer în cluburile exclusiviste, prins în timp ce vindea droguri. 62 pastile ecstasy în schimbul sumei de 2.500 lei / Foto: Shutterstock

 Un dealer din cluburile şi grupurile exclusiviste orădene a fost prins când vindea droguri într-o parcare.

M.R. a fost prins când vindea 62 pastile ecstasy în schimbul sumei de 2.500 lei.

Procurorii DIICOT Oradea şi poliţiştii bănuiesc că bărbatul a vândut, din noiembrie 2018 şi până în prezent, pastile de ecstasy în judeţul Bihor, individual sau prin intermediul altor distribuitori.

În urma unei percheziţii, la locuinţa acestuia au fost găsite 120 de pastile ecstasy, cantitatea de 15 grame de MDMA, un cântar de mare precizie şi sumele de 1.500 de lei şi 550 de euro.

Drogurile urmau să fie vândute unor tineri care frecventează cluburile şi grupurile exclusiviste din Oradea.

Bărbatul a fost arestat preventiv de Tribunalul Bihor pentru trafic de droguri de mare risc.

De asemenea, au mai fost făcute percheziţii la alte trei persoane bănuite de trafic de droguri, ocazie cu care s-au descoperit 4 pastile extasy, 6,2 grame cannabis, 0,5 grame haşiş şi 1,1 grame substanţă pulverulentă – posibil cocaină. Acestea au fost reţinute pentru 24 de ore.

Șapte persoane, bănuite de trafic de droguri de mare risc

În urma unor percheziții făcute în Dâmbovița, au fost depistate șapte persoane care sunt suspecte de trafic de droguri de mare risc. Persoanele în cauză au fost conduse la audieri sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița.

La data de 18 iunie 2020, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești, au efectuat 7 percheziții domiciliare, în municipiul București, la 7 persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc”.