Prima pagină » Știri » Arestarea a fost doar începutul. Probleme MARI pentru cumnatul lui Ponta

Arestarea a fost doar începutul. Probleme MARI pentru cumnatul lui Ponta

Arestarea a fost doar începutul. Probleme MARI pentru cumnatul lui Ponta
Asocierea SC Euroconstruct Trading 98 SRL- SC Grossmann Engineering Group SRL, care a câștigat licitația pentru extinderea rețelei de canalizare a orașului Comarnic din fonduri europene, a depășit din nou termenul de finalizare a lucrărilor.

Asocierea SC Euroconstruct Trading 98 SRL- SC Grossmann Engineering Group SRL, care a câștigat licitația pentru extinderea rețelei de canalizare a orașului Comarnic din fonduri europene, a depășit din nou termenul de finalizare a lucrărilor, stabilit, în urma unei prelungiri a contractului, pentru data de 5 martie 2015, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX Dumitru Pantea, directorul general al Hidro Prahova, firma la care acționar este Consiliul Județean Prahova și care derulează proiectul european, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest context, Pantea a spus că, începând de vineri, constructorii trebuie să plătească, potrivit contractului, penalități de 0,1 la sută pe zi din valoarea totală a lucrărilor, dar suma penalităților nu poate depăși un milion de euro.

„Am demarat procedurile de reziliere, sunt acum în penalități. Conform contractului, penalitățile sunt de 0,1 la sută (pe zi – n.r.) din valoarea totală a contractului, dar nu mai mult de un milion de euro” a spus Dumitru Pantea.

Întrebat dacă în ultima perioadă, de când a început ancheta procurorilor anticorupție care vizează deturnarea de fonduri europene din contractul pentru canalizarea de la Comarnic, a fost contactat de către reprezentanți ai constructorului, directorul Hidro Prahova a răspuns afirmativ, precizând că a fost contactat pentru a discuta despre prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor.

„Probabil vom prelungi dacă se angajează că lucrează, nu știu, să vedem, încă suntem în discuții. Dar deocamdată ei sunt în penalități. (…) Noi ne-am luat toate măsurile ca să-i executăm”, a adăugat Pantea.

Acesta a precizat că SC Grossmann Engineering Group SRL nu mai este liderul asocierii care a câștigat contractul pentru canalizarea de la Comarnic și că lider de asociere este acum SC Euroconstruct Trading 98.

„Se face un inventar al lucrărilor executate, al lucrărilor de executat, dacă ei își asumă răspunderea, pentru că s-a schimbat liderul de echipă, nu mai este Grossmann, este Euroconstructul, dacă noul lider de echipă se angajează că va termina lucrările într-un termen «de», atunci vom continua cu ei. Dacă nu, vom rezilia contractul. Dacă în 30 de zile noul lider nu se angajează că va demara lucrările, atunci reziliem contractul”, a mai spus directorul general al SC Hidro Prahova, beneficiar al contractului.

Totodată, Dumitru Pantea a precizat că pe organizarea de șantier de la Comarnic constructorii nu mai au curent electric, ci doar alimentare cu apă.

Este pentru a doua oară când asocierea SC Euroconstruct Trading 98 SRL- SC Grossmann Engineering Group SRL depășește termenul prevăzut în contract pentru finalizarea lucrărilor de extindere a canalizării de la Comarnic.

Luna trecută, DNA Ploiești a deschis o anchetă care vizează infracțiuni de deturnare a fondurilor europene și evaziune fiscală în derularea acestui contract. În dosarul instrumentat de DNA, cumnatul premierului Victor Ponta și omul de afaceri Vladimir Ciorbă sunt arestați preventiv pentru constituire de grup infracțional organizat, deturnare de fonduri europene și evaziune fiscală. În același dosar, sunt puși sub control judiciar deputații Sebastian Ghiță, Vlad Cosma și șeful CJ Prahova Mircea Cosma, acuzați că l-au susținut pe Herțanu pentru ca firma sa să obțină contractul pentru extinderea canalizării de la Comarnic.

DNA susține că Herțanu și alți trei oameni de afaceri au deturnat și și-au însușit în interes propriu suma totală de 7.797.410 lei, „bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineerig SRL, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări” și că cei patru s-au sustras de la plata către stat, „prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei, din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?