Arestul la domiciliu, înlocuit cu controlul judiciar în cazul fostului șef al CJ Cluj Horea Uioreanu
Potrivit avocatului lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, judecătorul de caz de la Tribunalul Cluj a decis, luni, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, aceeași măsură fiind aplicată și în cazul oamenilor de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, judecați pentru fapte de corupție în același dosar cu Uioreanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Judecătorul a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, acum clientul meu (Horea Uioreanu – n.r.) poate ieși din casă, dar are de respectat câteva obligații. Acesta nu are voie să părăsească județul Cluj fără aprobarea judecătorului, trebuie să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemat și nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Smaranda Bara.
Horea Uioreanu se afla în arest la domiciliu din 12 noiembrie 2014, când Curtea de Apel Cluj a dispus, printr-o sentință definitivă, înlocuirea arestului preventiv, care a durat mai bine de șase luni, cu arest la domiciliu.
În 23 iunie 2014, Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trei infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) și complicitate la spălare de bani.
În același dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcții Napoca SA, a fost trimis în judecată, în arest preventiv, pentru dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) și spălare de bani.
Vasile Pogăcean, asociat și administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost și el trimis în judecată în arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată în același dosar, în stare de libertate, pe consilierul județean din partea PNL Ioan Petran, pentru dare de mită, tot în stare de libertate fiind trimis în judecată și omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA București, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de dare de mită.
Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean au fost arestați preventiv în 29 mai 2014, iar ulterior Tribunalul Cluj le-a prelungit arestul preventiv. În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, însă în noiembrie Curtea de Apel Cluj a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.
Procesul de corupție în care unul dintre inculpați este fostul șef al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu a început, în 2 martie, la Tribunalul Cluj, după nouă luni de la trimiterea dosarului în judecată.