Prima pagină » Știri » Arestul preventiv în cazul comisarului Traian Berbeceanu a fost prelungit cu 30 de zile

Arestul preventiv în cazul comisarului Traian Berbeceanu a fost prelungit cu 30 de zile

Arestul preventiv în cazul comisarului Traian Berbeceanu a fost prelungit cu 30 de zile
Curtea de Apel București (CAB) a prelungit, marți, cu 30 de zile, măsura arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, iar decizia poate fi contestată la instanța supremă.

Curtea de Apel București (CAB) a prelungit, marți, cu 30 de zile, măsura arestării preventive în cazul comisarului de la BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, iar decizia poate fi contestată la instanța supremă.

Curtea de Apel București a judecat, marți, cerere de prelungire a arestării preventive în cazul lui Berbeceanu, făcută luni de procurorii DIICOT de la structura centrală. Cauza a fost amânată luni pentru pregătirea apărării.

După ascultarea pledoariilor, judecătorul a admis cererea anchetatorilor DIICOT și a prelungit cu 30 de zile măsura arestării în cazul lui Berbeceanu, începând din data de 23 noimebrie, când expiră mandatul actual de arestare.

Decizia de marți a instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța supremă.

Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT. El a făcut recurs, însă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv, pe 31 octombrie, ca acesta să rămână în arest.

Câteva persoane au protestat, duminică, în Capitală, cerând eliberarea din arest a fostului șef al BCCO Alba-Iulia Traian Berbeceanu, acțiunea fiind susținută și de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Protestatarii s-au adunat în fața Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Piața Constituției, pentru a-l susține pe Traian Berbeceanu și pentru a cere eliberarea acestuia din arest.

Participanții la acțiunea de protest au avut bannere cu mesaje precum: „Nu arestării pe supoziții!”, „Respect Traian Berbeceanu”, „Berbeceanu eliberat și cercetat în libertate”, „Raed Arafat = Traian Berbeceanu = onoare”. De asemenea, protestatarii au adus fotografii cu fostul șef al BCCO Alba-Iulia pe care scria „Respect”.

Organizatorii protestului au spus că, în paralel cu protestul de la București, au avut loc acțiuni similare la Deva, Alba-Iulia, Sibiu, Timișoara și Buzău.

Traian Berbeceanu este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În același dosar sunt cercetați soții Titus Biriescu și Ramona Biriescu, considerați liderii grupării infracționale specializate în comerț ilegal cu petrol, arestați de asemenea pe 24 octombrie.

Potrivit procurorilor, soții Titus Gabriel și Anișoara Ramona Biriescu au sponsorizat BCCO Alba-Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soți au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare și alte bunuri sau servicii, BCCO Alba-Iulia și Inspectoratul Școlar Hunedoara, unde lucrează soția comisarului.

Procurorii au arătat că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informații despre investigațiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracțiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunțat și despre percheziții și audieri de martori și le-ar fi spus cum pot evita probarea activităților infracționale, atenționându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

Dosarul în care Berbeceanu este acuzat a fost preluat de Structura centrală a DIICOT, de la serviciul teritorial Alba al Direcției.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei