ARGEȘ – EDU.RO REZULTATE BAC 2012 SESIUNEA AUGUST
Promovabilitatea la examenul BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE, în județul Argeș este de 18,80 la sută, mai mare cu aproape trei procente față de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, când a fost 15,91 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
VEZI AICI REZULTATE BAC 2012 ARGEȘ PE EDU.RO
Potrivit inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, profesorul Florin Gardin, la sesiunea de toamnă din acest an s-au înscris 3.316 elevi, cei mai mulți la Matematică și Limba și literatura română, dintre care 2.883 au fost prezenți la probele de examen.
„Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, în sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat este de 18,80 la sută. sS-au înscris 3.316 elevi, cei mai mulți la Matematică și Limba și literatura română, dintre care 2.883 au fost prezenți la probe, absenți fiind 433 și eliminați șapte. Dintre cei care s-au prezentat la examen, au reușit să promoveze 542”, a declarat inspectorul școlar general al ISJ Argeș, profesorul Florin Gardin.
Potrivit aceleiași surse, la sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, în județul Argeș promovabilitatea a fost de 43,64 la sută înainte de contestații, cu șapte procente peste rezultatele înregistrate anul trecut, când au promovat 36,42 la sută dintre candidați.
PRIMELE REZULTATE la examenul de BACALAUREAT 2012 SESIUNEA A DOUA sunt afișate astăzi, atât la centrele de examinare, cât și pe site-ul Ministerului Educației, EDU.RO. Elevii nemulțumiți pot depunde CONTESTAȚII pe 3 și 4 septembrie, iar REZULTATELE FINALE la examenul de BAC 2012 SESIUNEA AUGUST vor fi afișate pe 5 septembrie.