Fostul șef al Guvernului israelian Ariel Sharon intenționa să invadeze Iordania, în urmă cu cinci ani, pentru a crea acolo un stat palestinian, a declarat fostul premier iordanian Abdel Salam Majali, citat miercuri de cotidianul arab Al-Ghad, relatează AFP.
Ariel Sharon îndemnase "Statele Unite să atace Irakul în 2003, gândindu-se că un război ar slăbi Iordania și ar favoriza o invazie israeliană în regat pentru a stabili acolo un stat palestinian", a declarat Majali, care în 1994 a semnat tratatul de pace cu Israelul. "Sharon credea că Iordania ar putea fi un teritoriu substitut pentru palestinieni, în timp ce israelienii ar fi rămas în Palestina", a adăugat el.
Peste 1,7 milioane de refugiați palestinieni trăiesc în Iordania, regat care a susținut întotdeauna că nu va putea constitui o patrie de substituție pentru palestinieni. Problema refugiaților palestinieni este una dintre cele mai spinoase ale conflictului israliano-arab. Ea se află în centrul discuțiilor pe tema păcii, care au fost relansate între negociatorii palestinieni și israelieni, cu ocazia conferinței de pace din noiembrie de la Annapolis (Statele Unite).
Mai multe știri pe www.mediafax.ro