Prima pagină » Știri » Arsurile solare la copiii sub 7 ani cresc riscul de cancer chiar și cu 75%

Arsurile solare la copiii sub 7 ani cresc riscul de cancer chiar și cu 75%

Arsurile solare la copiii sub 7 ani cresc riscul de cancer chiar și cu 75%
Copiii sunt cei mai expuși arsurilor solare, iar părinții trebuie să știe că acestea cresc riscul de cancer chiar și cu 75 la sută la copii până la vârsta de 7 ani, atenționează medicul dermatolog Mihaela Leventer, șeful unui centru de specialitate din Capitală.

Oamenii trebuie să știe că orele din intervalul 11.00 și 17.00 sunt cele mai periculoase, spune Leventer, care face câteva recomandări cu privire la protecția solară mai ales în aceste zile caniculare.

„Nu neglijați arsurile solare. Pentru că noi, românii, avem o piele deschisă la culoare, suntem mai expuși riscului de cancer de piele. Consecințele grave ale unei arsuri pot apărea peste ani. Copiii sunt cei mai expuși arsurilor, de aceea părinții trebuie să știe că acestea cresc riscul de cancer chiar și cu 75 la sută dacă se produc până la vârsta de 7 ani”, a spus Leventer.

Un alt sfat vizează monitorizarea cu atenție a zonelor expuse frecvent la lumina solară.

„Apar tot timpul studii noi care demonstrează că soarele și expunerile necontrolate la ultraviolete cresc riscul de cancer. De altfel, în clinică sunt diagnosticate frecvent carcinoame pe zonele expuse – față, scalp, mâini și picioare. Extrem de atenți trebuie să fie șoferii care au obiceiul de a conduce cu brațul stâng în afara mașinii. Ei ar trebui să meargă vara cu geamurile închise, care au, de obicei, protecție UV”, a mai spus Mihaela Leventer.

Specialistul atrage atenția că protecția nu poate fi asigurată doar de creme.

„Nu vă mai bazați niciodată doar pe cremele cu factor de protecție, dacă aveți alunițe. Există pe piață multe creme cu SPF eficiente, precum cele dermocosmetice din farmacii. La fel sunt și produsele de fotoprotecție destinate sportivilor și militarilor aflați în misiune în zone calde. Acestea sunt eficiente împotriva arsurilor, dar nu vă feresc în totalitate de cancer. Dacă aveți alunițe cu potențial de transformare în melanom malign, expunerea la lumină poate grăbi procesul, chiar dacă folosiți creme eficiente cu factor de protecție”, mai spune doctor Leventer.

Medicul a mai spus că o atenție specială trebuie acordată leziunilor cutanate.

„Nu neglijați alte semne ale expunerii exagerate la soare. Nu doar alunițele trebuie atent monitorizate. Radiațiile ultraviolete pot provoca leziuni cutanate numite keratoze actinice, pete roz, roșii, aspre și descuamate. Acestea se pot transforma în timp în carcinoame spinocelulare, forme de cancer cutanat care au șanse mari de vindecare dacă sunt diagnosticate și tratate la timp”, a adăugat medicul.

Persoanele care au alunițe „moștenite” din familie trebuie să meargă obligatoriu la dermatolog, riscul unui melanom est ede o mie de ori mai mare.

„Mergeți cu toată familia la dermatolog, dacă alunițele sunt o moștenire. Statisticile spun că riscul de apariție a unui melanom este de o mie de ori mai mare în familiile în care a existat o astfel de afecțiune. Pe fondul acestei moșteniri genetice, radiațiile ultraviolete pot declanșa multiplicări celulare care scapă de sub control și se transformă în cancer. Examinarea periodică a copiilor care merg la plajă și care au multe alunițe devine obligatorie”, a adăugat medicul Mihaela Leventer

 

Citește și