ARTĂ. Unul dintre marile teatre românești își începe stagiunea în aer liber. Spectatorii, obligați să poarte mască
Teatrul de Nord din Satu Mare a anunțat că lansează, vineri, stagiunea în aer liber. Spectacolele vor fi jucate în curtea Muzeului de Artă sau în parcul de la Turnul Pompierilor. Purtarea măștii va fi obligatorie, iar spectatorilor le va fi măsurată temperatura.
Teatrul de Nord din Satu Mare a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că va lansa stagiunea în aer liber
În perioada stării de urgență, actorii au fost în șomaj tehnic.
„Senzația că teatrul este închis, că nu putem să muncim și că nu e nevoie de noi a fost îngrozitoare. Doar că ne-am încăpățânat să rămânem în contact cu publicul și comunitatea din care facem parte. Am avut, ca toată lumea, transmisii online de spectacole, mai noi sau mai vechi, cu filmări mai bune sau mai rele. Actorii au făcut filmulețe difuzate pe rețelele de socializare, am produs material video cu povești pentru copii, lecturi pentru adolescenți, etc. Practic ne-am mutat și noi in online”, a spus Ovidiu Caița, directorul artistic al Teatrului.
Reprezentanții instituției anunță că două scene vor fi amplasate în curtea Muzeului de Artă și în parcul de la Turnul Pompierilor, care vor fi folosite de cele două trupe ale Teatrului de Nord și de Filarmonica „Dinu Lipatti”.
„Trupa
Prima reprezentație, „Un spectacol improvizat”, este programată vineri, de la ora 20.00, în curtea Muzeului de Artă. Printre celelalte spectacole programate se numără „Scufița roșie”, „Îndrăgostiții din Ancona”, „Prostia omenească: Soacra cu trei nurori”, „Bani din cer”, „Masă așează-te”, „Autoportret din amprentă digitală”, „Arcușul de fier”, „Hyppolit, lacheul” și „Paravariete”.
Prețul unui bilet va fi de 20 de lei și de 10 lei la spectacolele pentru copii. Purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar spectatorilor le va fi măsurată temperatura. Numărul de locuri este limitat, cu distanțare de 2 metri între scaune, au mai anunțat reprezentanții Teatrului.