Așa sunt executați banii publici. Câte bănci și coșuri de gunoi au fost montate într-o comună din Brăila
Într-unul dintre parcuri sunt 175 de coșuri de gunoi și 122 de bănci. ”Dacă așezi câte trei oameni pe o bancă, în acest parc încape jumătate din populația activă a satului (n.r. 1700 de oameni)”, notează sursa, care scrie că pubelele și băncile stau aliniate ca în fața unui ”pluton de execuție a banilor publici”, având în vedere că proiectul a costat 1 milion de euro. Spațiul de joacă din zona este inaccesibil, având lacătul pus, astfel că practic parcurile au fost transformate în ”păduri de pubele”, scrie stirileprotv.ro.
Primarul localității Stăncuța, Nicu Turcu, spune că parcul ridicat pe o fostă groapă de gunoi, într-o zonă inundabilă, este un ”proiect reușit”. ”Bineînțeles că a crescut calitatea vieții, nu numai din punct de vedere al mediului, ci și din punct de vedere economic, cultural”, a explicat Turcu.
La cealaltă intrare în comună se află un alt părculeț, plin și el de bănci și coșuri de gunoi. Stirileprotv.ro scrie, însă, că la prima ploaie parcurile se inundă. ”Ne-am chinuit cu flori, a fost frumos. Când ne-au prins câteva ploi din astea dure, nu numai parcurile au fost inundate, dar și 24 de gospodarii”, a mai spus Turcu.
Sursa notează că există o explicație pentru ”proiectul” de un milion de euro: lucrările pentru construirea celor două parcuri au fost făcute de firme controlate de Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al CJ Brăila, condamnat recent la trei ani de închisoare în dosarul ”Mită pentru PSD”.
Sursa notează că, văzând că nu mai intră nimeni în parcuri, autoritățile vor să ”împrăștie” coșurile de gunoi prin toată comuna.