Prima pagină » Știri » ASF a făcut un anunț de ultimă oră. Ce se va întâmpla cu pensiile începând cu 1 aprilie

ASF a făcut un anunț de ultimă oră. Ce se va întâmpla cu pensiile începând cu 1 aprilie

ASF a făcut un anunț de ultimă oră. Ce se va întâmpla cu pensiile începând cu 1 aprilie
Detalii pe gândul

După adoptarea de către ASF, a fost publicată în Monitorul Oficial norma privind „utilizarea activului personal net al participanților la pensiile private”, care prevede că, începând cu aprilie 2018, beneficiarii de pensii Pilon II și III vor putea opta pentru plata unică sau în tranșe (până acum fiind posibilă doar plată unică).

Pentru tranșe, suma va putea fi plătită în rate egale, de minimum 500 de lei lunar, pe maximum 5 ani – cu excepția ultimei rate, care este reziduală.

Spre exemplu, dacă un pensionabil (Pilon II și/sau Pilon III) avea acumulată în fondul de contribuții personale suma de 100.000 de lei, acesta nu putea decât să încaseze 100.000 de lei în momentul ieșirii la pensie; de acum, această sumă se poate eșalona în încasări de minimum 500 de lei lunar, pe 60 de luni (cinci ani), iar ultima rată, reziduală, ar urma să fie, în acest caz, de 70.000 de lei.

Există trei situații privind plata pensiilor din Pilon II și Pilon III: pentru limită de vârstă sau anticipat, apoi pentru invaliditate și pentru deces.

Pensiile la Pilonul III pot fi plătite după ce beneficiarii îndeplinesc trei condiții: au împlinit vârsta de 60 de ani, au contribuit cu minim 90 de plăți lunare și au în cont o sumă minimă acumulată – care va fi stabilită prin lege.

Spre deosebire de Pilonul I (pensia de la stat, unde banii sunt acumulați la bugetul de stat de la actualii contribuabili/angajați și servesc la plată pensiilor actualilor pensionari), pensiile private Pilon II și III sunt bani acumulați într-un cont individual, privat pe numele beneficiarului, și sunt bani care pot fi transmiși urmașilon, prin moștenire. Pilonul II de pensii reprezintă bani care se acumulează automat din contribuțiile sociale (CAS) pe care le plătim la stat, însă sunt gestionați de către administratori privați, iar Pilonul III reprezintă bani pe care contribuabilul trebuie să-i cotizeze din surse proprii și sunt gestionați de administratori privați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?