Asistenta din Focșani care a înjurat o mămică venită cu bebelușul la UPU a fost concediată: „Ați venit să vadă doctorul copilul? Treceți dracului să-l văd”
Asistenta medicală de la Spitalul Județean din Focșani, care a început să înjure pentru că a fost trezită din somn de urgența unei mame cu un bebeluș, a fost sancţionată din cauza comportamentului grotesc. Femeii i s-a desfăcut contractul de muncă.
„Având în vedere plângerea scrisă înregistrată la sediul unităţii, ţinând cont de caracterul repetat al abaterii disciplinare al asistentei medicale, aceasta fiind anterior sancţionată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare similare, (…), nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 66 din Regulamentul (spitalului – n.r.), precum şi atitudinea necorespunzătoare şi comportamentul nepoliticos şi necivilizat faţă de pacienţi constituie abatere disciplinara gravă, (…) asistenta medicală din secţia pediatrie a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data de 6 septembrie”, au precizat reprezentanţii conducerii unităţii medicale.
Conducerea spitalului judeţean asigură că toleranţa unităţii faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero.
Plângerea a fost făcută de părinţii unui copil de 11 luni care, în noaptea de 17 iulie 2022, au ajuns la UPU Pediatrie şi au fost întâmpinaţi de asistenta de garda care ar fi avut faţă de aceştia un limbaj nepoliticos şi un comportament inadmisibil pentru un cadru medical.
Asistentă medicală din Focșani, deranjată de urgența unei fetițe de 11 luni, adusă de părinți: „Îi găsește dracii numai la ora asta să vină!”
O mamă a povestit pe Facebook cum i-a vorbit o asistentă medicală de la Spitalul Județean din Focșani, după ce a fost trezită din somn de urgența copilului său.
Asistenta voia să sune la poliție
Asistenta a început să înjure pentru că a fost trezită din somn și pentru că pacienții vin la prima oră a dimineții.
Tânăra mamă și-a vărsat amarul pe Facebook și a povestit reacția asistentei în momentul în care a ajuns la UPU pentru că fetița ei avea febră foarte mare.
„Încep prin a va povești o întâmplare și pentru a arăta încă o dată trista realitate a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon, Focșani, de care m-am lovit în această dimineață. Ajung la urgențe cu fetiță mea de 11 luni, la ora 5:20, având febra 39,3. Ciocănesc discret la ușa..nimic.. Ciocănesc o a doua oară, în continuare nimic. Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușa, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn, și evident deranjată de prezența noastră.”, povestește femeia pe Facebook.
„Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Să mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu”. Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.”, a povestit mama pe Facebook.
”Ați venit să vadă doctorul copilul? Treceți dracului să-l vad”, a fost replica asistentei.
Scandalul a continuat cu amenințări din partea asistentei că va suna la poliție, pentru că părinții au reacționat comportamentului său.
După disputa părinților cu asistenta medicală, femeia le-a răspuns acestora: „Ați venit să vadă doctorul copilul? Treceți dracului să-l văd.”
„Bineînțeles, nu o să spun că noi am tăcut din gură și înghițit nesimțirea acestei femei, am reacționat, la care ea a început să țipe că va suna la poliție, încă nu ne am lămurit pentru ce anume. Gardienii, probabil cunoscând situația, doar se uitau la noi și a fost de ajuns să înțelegem că nu e ceva neobișnuit.” a mai precizat femeia.