Asistentul medical Mitică Neagu, de la Steaua, a murit la 67 de ani
„Mitică Neagu, născut pe 3 aprilie 1947, la Urloiu (județul Teleorman), a fost cel mai vechi angajat al clubului nostru, acesta activând la Steaua din 1970, cu câteva perioade de pauză. Practic, acesta s-a confundat cu istoria Stelei, luând parte la toate marile succese ale roș-albaștrilor din ultimii 44 de ani, dintre care cele mai importante sunt Cupa Campionilor Europeni (1986) și Super Cupa Europei (1987). Cele mai bune generații de jucători ai Stelei au trecut prin mâinile lui Mitică Neagu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai buni asistenþi medicali și maseuri din România. Pentru că s-a numărat printre cei care au adus Cupa Campionilor Europeni la București, Mitică Neagu a fost decorat în 2008 de președintele Traian Băsescu cu medalia Meritul Sportiv clasa a III-a. Cele mai recente trofee obținute de către cel trecut în neființă sunt titlul de campion și Supercupa României, din 2013”, scrie FC Steaua pe site-ul oficial.
Ceremonia de înmormântare va avea loc în cursul zilei de vineri, la Cimitirul Ghencea Militar.