Reprezentanții Asociației Magistraților din România au solicitat, miercuri, la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanșate procedurile de revocare din funcții a tuturor membrilor CSM.
Cererea a fost formulată de către reprezentanții Asociației Magistraților din România (AMR) Norel Popescu și Gabriela Baltag, care au venit miercuri la ședința Plenului CSM.
Aceștia au spus că cer demisia de onoare a membrilor CSM având în vedere lipsa de transparență și coeziune în interiorul Consiliului.
Pe de altă parte, judecătoare Mădălina Afrăsinei, de la Tribunalul București, reprezentant al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a venit la ședința Plenul CSM, urmând să ceară amânarea luării unei decizii în ceea ce privește candidaturile pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului.
Revocarea membrilor CSM se poate face doar prin votul judecătorilor sau procurorilor care i-au votat inițial. După ce vineri 4 ianuarie Cristi Danileț și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de vicepreședinte al CSM mai multe instanțe din țară au anunțat că au demarat procedurile de revocare. Până în prezent șase judecătorii au votat pentru revocarea lui Cristi Danileț din funcția de judecător:Cluj, Râmnicu Vâlcea, Galați, Buzău, Huși, Pătârlagele.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorității instanțelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcție.
Pe de altă parte Cristi Danileț susține că în țară sunt judecătorii care au respins cererea de revocare. Întrebat dacă își va da demisia de onoare așa cum au cerut reprezentanții AMR Danileț a declarat că nu are nici un motiv să demisioneze.
Pe lângă AMR și UNJR a criticat modul în care s-au desfășurat alegerile din cadrul CSM și au solicitat revocarea noului președinte Oana Hăineală.
UNJR, prin președintele ei Natalia Roman, a contestat vehement alegerile din cadrul CSM. Președintele UNJR a declarat pentru gândul că a transmis CSM o cerere prealabilă de revocare a hotărârii prin care Oana Hăineală a fost aleasă președinte al Consiliului. „Dacă cererea va fi respinsă, mergem în instanță”, a declarat Roman.
Ședința de miercuri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care avea pe ordinea de zi și alegerea vicepreședintelui CSM, s-a amânat, miercuri, din lipsă de cvorum.
De la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au lipsit președintele instanței supreme, Livia Stanciu, prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, și ministrul Justiției, Mona Pivniceru, precum și Alexandru Șerban și Horațius Dumbravă, ultimii doi fiind în concediu de odihnă, a declarat purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.
Ea a precizat că ședința de miercuri a Plenului CSM s-a amânat din lipsă de cvorum