Asociațiile de proprietari pot exclude copiii sub 7 ani de la cheltuielile de întreținere
Proiectul de lege, depus la Senat pe 31 mai, propune modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Astfel, inițiativa modifică mai multe puncte ale articolului 47 care vizează cheltuielile asociațiilor de proprietari.
„(1) d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociațiilor de proprietari. Beneficiarii EXCEPTAȚI de la aceste cheltuieli sunt copiii cu vârsta de până la 7 ani. (2) Asociațiile de proprietari hotărăsc exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1), lit b) pentru copii cu vârsta de până la 7 ani. (2¹) Pentru copiii între 7-14 ani, plata pentru cheltuielile prevăzute la alineatul anterior pot fi reduse cu 50%, în funcție de decizia asociațiilor de proprietari”, se arată în textul proiectului de lege al PNL.
”Includerea minorilor care au sub 7 ani în numărul persoanelor care se plătesc cheltuielile de întreținere ale locuinței și cheltuielile asociației de proprietari NU SE JUSTIFICĂ. Consumul realizat de acești copii minori nu se poate reflecta în contoarele de apă. De asemenea se poate face și o excepție prin reducerea aceluiași gen de cheltuieli și pentru copiii de până în 14 ani, în condițiile în care aceștia nu sunt consumatori care să provoace mari pierderi în bugetul imobilului, cheltuielile lor oricum sunt suportate de părinți- proprietari ai locuințelor în care stau”, explică liberalii în expunerea de motive.
Inițiativa liberalilor mai oferă posibilitatea proprietarilor să reamplaseze zidurile care nu fac parte din structura de rezistență a imobilului sau din proprietatea comună a blocului, în baza unei declarații pe proprie răspundere avizată de asociația de proprietari, cu o înștiințare a autorității locale. În forma actuală, Legea prevede obligația obținerii unei autorizații de modificare a construcției de la autoritatea locală și cu semnătura majorității proprietarilor.
„Zidurile dintre apartamentele sau spațiile alăturate, care nu fac parte din structura de rezistență a clădirii și din proprietatea comună, pot fi reamplasate prin acordul dintre proprietarii apartamentelor sau spațiilor respective, în baza unei declarații pe proprie-răspundere, avizată de asociația de proprietari și transmisă autorității publice locale. Zidurile dintre apartamente sau spații și proprietatea comună care nu fac parte din structura de rezistență a clădirii pot fi reamplasate numai prin modificarea acordului de asociere, pe baza unei declarații pe proprie-răspundere, avizată de asociația de proprietari și transmisă către autoritatea public locală”, precizează proiectul liberalilor care modifică articolul 12 al Legii amintite.
Proiectul de lege este inițiat de senatorii PNL Ioan Cristina, Marius-Petre Nicoară, Cornel Popa și Cătălin Dumitru Toma. Senatul este prima Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.