ASPA: 69 de câini vagabonzi au fost prinși vineri, 62 au fost adoptați
Un număr de 69 de câini vagabonzi au fost strânși, vineri, de pe străzile Capitalei, iar 62 au fost adoptați, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanților Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București.
Dintre câinii adoptați, 32 au fost luați din adăpostul Mihăilești, iar restul, de la cel de pe strada Theodor Pallady, potrivit surselor citate.
În adăposturile municipalității erau, miercuri, 783 de câini: 567 de câini în cel din Mihăilești și 216 câini în cel din Theodor Pallady.
Potrivit ASPA, în ultimele patru săptămâni, au fost adoptați din cele două adăposturi ale municipalității 306 câini fără stăpân, dintre care 48 în cursul zilei de miercuri.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că municipalitatea, în prezent, adună câinii de pe străzi, dorind încurajarea adopției, și a precizat că dacă rata de adopție va fi foarte mică, se va respecta legea ce permite eutanasierea.
„Principalul este să-i luăm de pe străzi, apoi mergem la capacitățile de cazare și încercăm să creăm și capacități noi în adăposturi și, ce-i mai important, tragem foarte tare să încurajăm adopția”, a spus Oprescu.
Edilul-șef al Capitalei a subliniat că el vrea, în ceea ce privește fenomenul câinilor fără stăpân, ca „adopția să fie baza și regula”.
Sorin Oprescu a mai arătat că municipalitatea dorește să ajungă la cinci-șase mii de locuri de cazare în adăposturi. Totodată, potrivit primarului general, municipalitatea vrea să întărească adopția animalelor, dar și controlul față de cei care adoptă, pentru că „altfel ne trezim cu ei (cu câinii – n. r.) pe stradă”.
Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituțională a decis că textul legislativ este constituțional.
Legea, adoptată de Camera Deputaților în 10 septembrie, stabilește, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ținuți în adăposturi, după care, dacă aceștia nu sunt revendicați sau adoptați, pot fi eutanasiați, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.