ASPA: Peste 150 de câini au fost adoptați în această săptămână din adăposturile municipalității
Potrivit reprezentanților Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), în cele trei zile de adopții de săptămâna aceasta au fost adoptați 153 de câini, dintre care 25 luni, 44 miercuri și 84 vineri.
Din cei peste 80 de câini adoptați vineri, 52 au fost luați din adăpostul Theodor Pallady și 32 din cel de la Mihăilești.
„Pentru a face posibile aceste adopții, programul de funcționare al bazelor autorității a fost prelungit până la ora 19.00, respectiv până când toți cetățenii care au dorit să adopte un câine au reușit acest lucru”, a declarat Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA.
Potrivit lui Răzvan Băncescu, începând de luni, câinii din adăposturile municipalității vor putea fi adoptați în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 9.00 și 15.00, iar în cazul în care vor exista cereri, programul ar putea fi prelungit până la soluționarea acestora.
Coordonatorul de proiect la ASPA declara miercuri că, având în vedere noile prevederi legale, municipalitatea vrea extinderea programului de adopții, atât din punct de vedere al zilelor de adopție, cât și al orarului zilnic.
„În mod normal, când o astfel de prevedere legală privind eutanasierea intră în vigoare, trebuie să dăm posibilitatea celor care vor să ia câini să poată veni să-i ia”, a spus Răzvan Băncescu.
Reprezentantul ASPA a precizat că, într-o primă etapă, este extins orarul în zilele deja stabilite pentru adopție, respectiv luni, miercuri și vineri, iar ulterior, în funcție de resursele umane, programul de adopție va fi extins marți și joi.
„Trebuie să găsim resurse să extindem programul de adopții, și aici vorbesc de resurse umane, pentru că este nevoie de o persoană care să înregistreze toate formulare”, a adăugat Băncescu.
Coordonatorul de proiect al ASPA mai spunea că adopțiile vor fi făcute, ca și până acum, în baza Hotărârii CGMB 145/2013, precizând că, în această perioadă, „a crescut suflul cu care se fac adopțiile, nu volumul acestora”.
Răzvan Băncescu estima că, în cursul săptămânii trecute, au fost adoptați 25 de câini, arătând că, deși municipalitatea a început de marți strângerea câinilor fără stăpân de pe domneiul public, cu o formulă îmbunătățită a numărului de hingheri, „nu s-a accentuat atât de mult partea de prindere încât să contrabalanseze partea de adopție”.
Băncescu mai spunea că în adăposturile municipalității erau, miercuri, 519 câni, fiind libere aproximativ 200 de locuri, și că în ultima săptămână nu s-a făcut nici măcar o eutanasiere.
„Nu am avut nici măcar o eutanasiere. Am avut un singur câine care a murit în adăpostul din Mihăilești, dar care era foarte bătrân”, a precizat Băncescu.
În ceea ce privește costurile prevăzute pentru adopția câinilor, coordonatorul de proiect al ASPA a precizat că, deși normele de aplicare a legii votată în Parlament nu au fost adoptate, nu se vor putea „frâna adopțiile prin cost”, însă este obligatorie păstrarea „unui grad de răspundere”, astfel încât să fie evitate situațiile în care anumiți cetățeni adoptă câte 50 de animale, acestea nefiind ulterior urmărite și îngrijite de către adoptatori.
„Nu vom putea frâna adopțiile prin cost, dar trebuie în continuare să păstrăm un grad de răspundere și să preîntâmpinăm situațiile în care cetățenii vin și iau câte 50 de câini, iar noi nu-i putem urmări ce fac cu ei”, a spus Băncescu.
Camera Deputaților a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabilește, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ținuți în adăposturi, după care, dacă aceștia nu sunt revendicați sau adoptați, pot fi eutanasiați, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
Înainte de adoptarea legii, municipalitatea anunța organizarea unui referendum local, în 6 octombrie, privind eutanasierea câinilor fără stăpân. În 11 septembrie, la o zi după adoptarea legii, organizarea referendumului local a fost revocată.
În București există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalității de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau inițiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.
Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a fost făcută după ce Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a fost omorât de câini, în 2 septembrie, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuț, în vârstă de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
Procurorii Parchetului instanței supreme fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuț Anghel și verifică dacă au fost respectate dispozițiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.