Astăzi începe a doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare. Ce este bine de știut
Începând de miercuri, părinții pot depune dosarele la școli, în a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare. Astfel, potrivit calendarului Ministerului Educației, această etapă de înscrieri la pregătitoare se va desfășura în perioada 30 martie – 15 aprilie.
30 martie – 08 aprilie este perioada în care se depun cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
În perioada 11 -15 aprilie se va face procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
Pe 15 aprilie se vor afișa, în unitățile de învățământ, listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
În perioada 19 – 22 aprilie se vor centraliza și soluționa, de către inspectoratul școlar, cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
În urma primei etape de înscriere la clasa pregătitoare (29 februarie – 18 martie), din totalul celor 168.220 de cereri depuse, au fost admise 166.698 (99,1%), potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației.
„Dintre acestea, 143.223 sunt cereri admise pentru școala de circumscripție (142.203 la prima opțiune, respectiv 1.020 la opțiunea de revenire), iar 23.475 pentru altă unitate de învățământ decât cea arondată. 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la școlile dorite, altele decât cele de circumscripție, iar părinții/tutorii legali nu au bifat opțiunea de revenire la unitatea de învățământ arondată inițial. Aceste cereri vor putea fi soluționate în a doua etapă de înscriere”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului.