Prima pagină » Știri » Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie de până acum

Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie de până acum

Cea mai îndepărtată dintre galaxiile cunoscute până la ora actuală a fost descoperită de o echipă internațională de cercetători, care a putut să o localizeze datorită luminii emise în momentul formării ei, în urmă cu 12,5 miliarde de ani, a anunțat un astronom chilian, citat de AFP.

Situată la 240 de miliarde de ani lumină de Terra, galaxia, numită A1689zD1, deschide un nou câmp de cercetare oamenilor de știință care studiază procesul de creare a Universului. "Studiind galaxiile cele mai îndepărtate, se poate înțelege procesul de formare a unei galaxii și modul în care era grupată materia Universului atunci când era pe cale să se nască", a explicat Leopoldo Infante, astronom la Universitatea catolică din Chile, membru al echipei care a făcut descoperirea.

"Ceea ce putem observa azi este lumina emisă atunci când galaxia (A1689zD1) era în proces de formare, ce oferă informații despre acest moment al nașterii și permite recrearea lui. Dar galaxia este probabil moartă", a spus acesta.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și