Prima pagină » Știri » ASUMARE. Care sunt românii cei mai nemulțumiți de veniturile realizate. Statul, des arătat cu degetul de concetățenii noștri

ASUMARE. Care sunt românii cei mai nemulțumiți de veniturile realizate. Statul, des arătat cu degetul de concetățenii noștri

ASUMARE. Care sunt românii cei mai nemulțumiți de veniturile realizate. Statul, des arătat cu degetul de concetățenii noștri

Maturii fără partener sunt cei mai nemulțumiți de venituri, 51% dintre aceștia, intervievați în cadrul „Barometrului AZI”, declarându-se nemulțumiți și foarte nemulțumiți, față de 44% la nivel național.

În contrapartidă, tinerii carieriști sunt cei mai mulțumiți de starea lor generală. De altfel, un procent de 79% dintre aceștia se declară mulțumiți și foarte mulțumiți, față de 70% la nivel național, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Pe de altă parte, seniorii pensionari sunt cei mai mulțumiți de dezvoltarea lor personală. Astfel, 83% se declară mulțumiți și foarte mulțumiți față de 73% la nivel național.

Per total, românii sunt mai satisfăcuți în iunie (cu o medie de 70%) față de luna mai (65%).

Potrivit rezultatelor cercetării realizată de sursa citată, respondenții „își asumă vina” asupra nivelului scăzut de satisfacție când vine vorba de anumite aspecte ale vieții.

Statul este des menționat ca fiind responsabil de nemulțumirile românilor, atunci când vine vorba de mediul unde trăiesc și venituri, iar mediul privat este rareori menționat ca responsabil pentru problemele pe care le au astăzi.

Românii întâmpină probleme și la capitolele stabilitate și responsabilitate

Barometrul AZI a mai scos la iveală un aspect important, și anume acela că scade în continuare teritoriul stabilității și responsabilității (de la 33% la 28%), asociat mai degrabă cu teama și prudența unei perioade de criză precum cea din aprilie.

Starea de furie este și ea în continuă scădere (de la 60% în aprilie, la 51% în mai și 44% în iunie) în timp ce oboseala și plictiseala au rămas constante în iunie, după creșterea din luna mai.

Acum însă, cresc mai mult stările pozitive – motivație, bucurie (de la 7% în mai la 12% în iunie), iar cea de relaxare/liniște rămâne la fel (de la 4 la 6%).

În luna iunie continuă creșterea în importanță a relațiilor sociale (de la 23% în mai la 27% în iunie), pe măsură ce oamenii își reiau activitățile de socializare.

Ierarhia teritoriilor se păstrează (față de mai 2020), cu diferențe nesemnificative pentru depășirea obstacolelor (ușoară creștere la 39%) și perfecționare/putere (7% în iunie).

Stima de sine ocupă în loc important în prioritățile românilor

Conform rezultatelor cercetării date publicității zilele acestea, după ce, în luna mai, explodaseră nevoile din vârful piramidei (s-au triplat față de luna aprilie), odată cu reluarea activităților, s-a putut observa că situația se stabilizează.

O importanță mare este acordată în continuare stimei de sine (20%) și supraviețuirii (24%).

În iunie, rolul cumpărăturilor este aproape la fel ca cel din luna mai.

Nu în ultimul rând, cel mai mult a crescut satisfacția cu modul în care românii își petrec timpul liber (de la 63% în luna mai la 77% – iunie) și față de sănătate și fitness (de la 53 la 58%).

Barometrul „Românii AZI” are loc lunar și redă aspecte de moment legate de români, dar și evoluția lor în timp. Astfel, toate studiile pornesc de la înțelegerea consumatorilor deoarece ei sunt dinamici, nu statici. Brandurile învață cum trebuie să comunice cu publicul țintă, pornind de la emoțiile și motivațiile dominante din societatea românească din acea perioadă.

Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview).

Studiul este reprezentativ național urban, completat de 1010 respondenți (în lunile aprilie și mai) și marja de eroare este de +/-3%.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei