Prima pagină » Știri » Atac dur al lui Becali la adresa homosexualilor și a lui Freddie Mercury

Atac dur al lui Becali la adresa homosexualilor și a lui Freddie Mercury

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a lansat, marți, un atac dur la adresa homosexualilor, cărora le-a cerut să nu mai vină la meciurile echipei sale disputate pe stadionul din Bulevardul Ghencea, și l-a numit "satanist" pe fostul solist al trupei Queen, Freddie Mercury, decedat în 1991.

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a lansat, marți, un atac dur la adresa homosexualilor, cărora le-a cerut să nu mai vină la meciurile echipei sale disputate pe stadionul din Bulevardul Ghencea, și l-a numit "satanist" pe fostul solist al trupei Queen, Freddie Mercury, decedat în 1991.

"O să vedeți cum o să fac și cu galeria. Pac, muzică religioasă înainte de meci. Mie așa-mi place, eu plătesc…Nu mai e aia cu distrug, fac, dreg, a lui Mercury, sau cum îl cheamă, pe nebunul de Mercury, ăla, homosexualul (n.r. – Freddie Mercury, fostul solist al trupei Queen). Nu e melodia lui: vă voi distruge sau cum (n.r. – We Will Rock You)… De ce să pun așa ceva, să se distrugă între ei jucătorii, să se omoare? Pun muzică de pace, de prietenie, de joc, de omenie. Nu facem distrugeri, să ne rupem picioarele. Să vezi, nici accidentări n-o să fie așa multe. Cine nu vrea, să nu vină. Cine vrea muzica lui dracu’ n-are ce căuta în Ghencea. Muzica lu’ satanistu’ ăla, cine vrea, să se ducă la dracu’. Cine vrea muzica lui Hristos, să vină la Ghencea. Muzica lui dracu’, la homosexuali, nu-mi trebuie. Și homosexualii niciunul să nu mai vină în Ghencea. Discriminare? Discriminare e dacă nu-i las să vină. Care e discriminarea? Pot să vină, să se babardească (n.r. – râde) și prin tufișuri pe acolo, am vreo problemă eu? Ei poate nu o să vină, că o să audă, și Mercury ăsta e prietenul lor. Muzică de-aia nu mai vreau, deși melodia aia îmi plăcea, era melodie mișto a lu’ homosexualu’ ăla", a spus Becali.

Becali l-a întrebat pe unul dintre bodyguarzii săi când e parada gay, acțiune comparată de finanțatorul stelist cu o manifestare satanistă. "Mai le faceți vreo acțiune, mai le pregătim vreo surpriză? Cu ouă…Nu le pregătim nimic, nu? Că ne bagă la discriminare, ne dau în judecată. Să facă paradă câtă vor ei. N-ai văzut în Rusia? Pac-pac. N-ați văzut ce a zis primarul Moscovei? Paradă satanistă, asta înseamnă, și i-a luat la tocat. N-am nimic cu ei, dar pentru ce fac paradă, nu înțeleg. Să se întâlnească în parc, 300, 500, să facă un spectacol, n-am nimic, dar paradă, propagandă? Nu e normal. Faceți, închiriați sală, întâlniți-vă între voi, pupați-vă, faceți ce vreți. Dacă faceți propagandă văd copii, și o să spună că e bine așa. Dacă e bine așa, fac și ei la fel, nu?", a afirmat Becali. (Mediafax)

Citește și