Atentatul din Kabul | Moment de reculegere în plenul Senatului, după atacul terorist în care a murit un diplomat român
Momentul de reculegere a avut loc miercuri, în plenul Senatului, înainte de începerea dezbatelor asupra inițiativelor de pe ordinea de zi.
Propunerea aparține senatorului PSD Titus Corlățean.
Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marți seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susținut timp de câteva ore și că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunțat marți Ministerul Afacerilor Externe (MAE).