Atentatul din Vitan. Parchet: Ion Druță, cercetat pentru complicitate la omor calificat
Ion Druță este cercet pentru complicitate la omor în cazul atentatului din Vitan, fiind acuzat că, la cererea fraților Mararu, l-a angajat pe Vitalie Proca pentru uciderea lui Puiu Mironescu, l-a adus în România și i-a transmis informațiile pentru executarea faptei, potrivit Parchetului Capitalei.
Procurorii au extins, în 5 iulie, cercetările în cazul atacului armat care a avut loc în 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, dispunând începerea urmăririi penale în cazul inculpatului Ion Druță, zis „Vanea”, cetățean moldovean, acuzat de săvârșirea în concurs a infracțiunii de complicitate la tentativă de omor calificat și complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București remis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX.
Procurorii au cerut instanței Tribunalului București emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ion Druță, solicitarea fiind admisă în 6 iulie.
Totodată, la solicitarea Parchetului Tribunalului București, instanța a emis pentru Ion Druță un mandat european de arestare și un mandat de urmărire internațională.
Ion Druță a fost prins la 12 iulie, în Republica Moldova, au precizat procurorii Parchetului Capitalei.
În dosarul privind atentatul din cartierul Vitan se fac cercetări de către Parchetul Tribunalului București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, fiind cercetați cetățeanul moldovean Vitalie Proca, arestat la Moscova în vederea extrădării, Bogdan Anton și Răzvan-Nicolae Mararu, arestați preventiv.
„Din mijloacele de probă administrate în cauză, precum și din valorificarea unor date puse la dispoziție de către autoritățile judiciare competente din Republica Moldova în baza comisiei rogatorii internaționale dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a reieșit că, în perioada octombrie-decembrie 2012 inculpatul Druță Ion a fost cel care, la solicitarea inculpaților (instigatori) Mararu Bogdan Anton și Mararu Răzvan-Nicolae, a găsit un asasin plătit capabil să pună în aplicare planul acestora, respectiv asasinarea lui Miornescu Ioan Dumitru, și a facilitat intrarea pe teritoriul României a inculpatului Proca Vitalie, în data de 14 noiembrie 2012”, susțin procurorii.
Pe 15 noiembrie 2012, Ion Druță l-a însoțit pe Vitalie Proca în București, i-a asigurat un loc de cazare pentru perioada comiterii infracțiunilor, după care a revenit în Republica Moldova, de unde, „pe toată perioada desfășurării activității infracționale”, a asigurat comunicarea dintre frații Mararu și Vitalie Proca, au mai arătat procurorii.
Anchetatorii au stabilit că, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan și Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druță, l-au angajat pe Vitalie Proca, cetățean moldovean, „asasin profesionist”, pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu.
Ion Druță a mers în localitatea Roznov, în noaptea de 20 spre 21 octombrie 2012, la domiciliul lui Răzvan Mararu, unde acesta și fratele lui Bogdan i-au spus că vor să angajeze un asasin plătit pentru uciderea lui Dumitru Mironescu. Ulterior, Răzvan Mararu a păstrat legătura telefonic cu Ion Druță, susțin anchetatorii.
În urma discuțiilor cu frații Mararu, Ion Druță i-a facilitat lui Vitalie Proca obținerea vizei de ședere în România, invitația necesară obținerii acestei vize fiind făcută de către martorul P.I., un apropiat al lui Druță. Proca a intrat în România la 14 noiembrie 2012, prin vama Sculeni, județul Iași, au precizat procurorii.
O zi mai târziu, la Roznov au venit martorul B.C.V., de la Gura Humorului, care a adus autoturismul Audi A6 cumpărat pentru a fi folosit de Proca, frații Mararu, de la Piatra Neamț, Vitalie Proca, de la Iași, și Ion Druță.
„Cu ocazia întâlnirii din data de 15.11.2012, în localitatea Roznov din jud. Neamț, incupații (instigatori) Mararu Răzvan-Nicolae și Mararu Bogdan Anton i-au predat inculpatului Proca Vitalie autoturismul Audi A6 (înmatriculat în Bulgaria) pentru a-l folosi la comiterea faptei în București (unde locuia persoana vizată, Mironescu Ioan Dumitru), precum și datele necesare pentru identificarea țintei”, potrivit procurorilor.
Proca a mers apoi la București, cu autoturismul Audi A6, fiind însoțit de Ion Druță, care a condus un autoturism BMW seria 5. În seara zilei de 15 noiembrie 2012, cei doi s-au cazat împreună într-un apartament închiriat în regim hotelier din zona centrală a Capitalei, după care au mers în cartierul Vitan, unde Druță i-a arătat lui Proca „locul viitoarei sale ținte și căile de acces spre aceasta”.
În 16 noiembrie 2012, Druță s-a întors în Republica Moldova, de unde a asigurat comunicarea dintre frații Mararu și Proca. În acest scop, frații Mararu au activat special trei cartele telefonice, pe care le-au folosit „exclusiv pentru aceste contacte”, au mai arătat procurorii.
După plecarea lui Ion Druță, Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morțun, Sector 3.
„Ulterior, în seara de 26 noiembrie 2012, în jurul orelor 18.10, rulând cu viteză redusă cu autoturismul marca Audi A6, de culoare gri metalizat, cu nr. de înmatriculare CC 2756 PB, inc. Proca Vitalie a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK74, asupra părții vătămate I.M.N.R. – care tocmai parca autoturismul marca Mercedes clasa E, cu nr. de înmatriculare B-811-MIR în parcarea de reședință – după care, observând că aceasta nu a decedat, a coborât din autoturism și, folosind pistolul Makarov calibrul 9 mm pe care îl avea asupra sa, s-a îndreptat către partea vătămată și a executat mai multe focuri de armă asupra sa prin geamul portierei dreapta și parbriz. Apoi a aruncat armele folosite la locul atacului, s-a urcat în autoturismul cu care venise și a fugit de la fața locului”, potrivit procurorilor.
În 27 noiembrie 2012, Vitalie Proca a plecat din București spre Iași cu un microbuz de transport public, iar pe 2 decembrie a ieșit din România, prin vama Sculeni.
Proca a fost prins în 6 februarie, la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul București. Acesta era căutat și de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunțov, pe care l-a împușcat, la Londra, cu o armă semiautomată.
În 11 iunie, Interpol Moscova anunța Poliția Română că a fost admisă solicitarea de extrădare în România a lui Vitalie Proca.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Ion Druță, suspectat că ar fi adus în România armele folosite de Vitalie Proca în atentatul din Vitan, comandat de frații Mararu, a fost arestat în Republica Moldova, după ce a fost condamnat la 20 de ani într-un dosar de omor.
Ion Anton Druță a fost acuzat de autoritățile din Republica Moldova că ar fi comandat trei asasinate, comise în Chișinău, în 2000, după tranzacționarea unor autoturisme furate. Cadavrele au fost incinerate și îngropate într-o groapă comună.
Unul dintre suspecți, Robert Gîrleanu, cu cetățenie moldoveană și română, a fost prins în România, în iulie 2011, fiind atunci arestat pentru omor calificat și deosebit de grav.
Procuratura Generală a Republicii Moldove, prin rechizitoriul din 6 octombrie 2010, a dispus trimiterea în judecată a Ion Anton Druță, pentru participație în calitate de organizator la omorul premeditat în privința a trei persoane, în scopul ascunderii unei alte infracțiuni, profitând de neputința victimei de a se apăra.
Robert Gîrleanu a fost trimis în judecată în decembrie 20011, fiind acuzat de omor. Dosarul se judecă la Tribunalul București, următorul termen fiind stabilit la 13 august. La termenul din 26 iunie, instanța a dispus menținerea stării de arest preventiv a lui Gîrleanu.