Atenție la escroci în perioada vacanței. Falși proprietari de pensiuni cer 7.000 de lei pentru un Revelion
Poliția Maramureș anunță că s-a sesizat după ce persoane necunoscute au postat pe un site un anunț prin care ofereau spre închiriere o pensiune situată în județul Maramureș, pentru 7.000 de lei.
Falșii proprietari cer jumătate din sumă, ca avans, pentru un pachet de servicii turistice de Revelion, incluzând trei nopți de cazare în întreaga pensiune.
Fotografiile postate în anunț aparțin însă unei pensiuni din alt județ, iar la adresa indicată din localitatea maramureșeană funcționează o altă pensiune.
Polițiștii anunță că au deschis un dosar penal pentru tentativă la înșelăciune și caută atât autorii, cât și posibile victime.
„Poliția Maramureș vă recomandă să verificați cu atenție ofertele de turism existente în mediul on-line și să folosiți site-urile autorizate pentru asemenea rezervări, astfel încât să nu cădeți victima unor infracțiuni de înșelăciune. …iar sărbătorile să rămână așa cum trebuie, adică fericite”, scriu polițiștii din Maramureș.