Atenție, șoferi! Zeci de asemenea dispozitive vor fi montate în București / Anunțul de ultimă oră al Primăriei Capitalei: Ce se va întâmpla cu semafoarele din intersecții
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Managementul Traficului București anunță că a demarat un program de îmbunătățire a detecției și managementului traficului din Capitală prin instalarea, într-o primă fază, a unui număr de 15 camere cu senzori de detecție. Dispozitivele, denumite TrafiCam, identifică și contorizează autovehiculele care se deplasează într-o intersecție.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Primăria Capitalei, datele înregistrate vor fi transmise către Sistemul de Management al Traficului București, care ajustează dinamic timpii semaforici.
„Mai exact, semaforul va afișa culoarea verde pentru o perioadă mai mare de timp pe direcția cea mai aglomerată, pentru a permite traversarea intersecției unui număr cât mai mare de conducători auto”, arată sursa citată.
Zonele în care au fost instalate astfel de dispozitive sunt: intersecția Străzii 11 Iunie cu Bulevardul Regina Maria, intersecția Calea Moșilor cu Strada Hristo Botev, intersecția Calea Moșilor cu Strada Doctor Paleologu.
„În etapa următoare, toate cele 70 de camere de acest tip, instalate în anul 2008, vor fi înlocuite. Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Managementul Traficului București S.A., modernizează permanent echipamentele de semaforizare din Capitală. Au fost instalate, în numai 11 luni, 629 de semafoare noi, au fost montați 129 de stâlpi, 64 de camere video, 38 de dispozitive push button (de comandă pentru pietoni) și aproape 300 de dispozitive acustice pentru nevăzători la trecerile de pietoni semaforizate din municipiul București”, arată PMB.