ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE. MAE, către românii care tranzitează Bulgaria: Timpii de așteptare la graniță pot ajunge la șase ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care intenționează să tranziteze teritoriul Bulgariei că, din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice, durata de procesare a acestora de către autoritățile bulgare a crescut până la șase ore.
Tranzitarea teritoriului Bulgariei este permisă doar pentru întoarcerea în statul de reședință și numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria. Timpii de așteptare la graniță pot ajunge la șase ore, transmite MAE.
Conform reglementărilor în vigoare, cetățenii români pentru care se permite tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria trebuie să informeze în prealabil Ambasada României la Sofia, care, cu sprijinul Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, obține acordul Ministerului bulgar al Afacerilor Interne cu privire la punctele de trecere a frontierei pentru intrare, respectiv ieșire pentru trecerea în regim de tranzit.
Recomandările MAE
„Având în vedere numărul foarte mare de solicitări de aprobare a intrării/tranzitului pe teritoriul Republicii Bulgaria, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria în scopul întoarcerii în statul de reședință să informeze Ambasada României la Sofia cu minimum 48 de ore înainte de data sosirii în Bulgaria, pentru a putea efectua demersurile necesare pe lângă autoritățile bulgare cu privire la traseul de tranzit”, arată oficialii MAE, într-un comunicat de presă.
Astfel, cetățenii români sunt rugați să transmită o solicitare pe adresa de e-mail a Secției Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro. Solicitarea transmisă trebuie să conţină următoarele informaţii:
1) numele şi prenumele persoanelor;
2) numărul paşaportului / seria şi numărul cărţii de identitate;
3) data intrării pe teritoriul Bulgariei (data şi ora zborului, dacă este cazul);
4) traseul tranzitului (punctul de intrare, respectiv punctul de ieşire în/din Bulgaria);
5) dacă este disponibil, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care asigură deplasarea pe teritoriul Bulgariei.
MAE menționează că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.