ATERIZARE DE URGENȚĂ pe un aeroport din Africa de Sud. Un șarpe, descoperit în cabina de pilotaj
Un șarpe cobra a fost găsit în cabina de pilotaj a unui avion. Întâmplarea a avut loc în timpul unui zbor, iar pilotul a aterizat de urgență pe un aeroport din Africa de Sud.
Șarpele a fost descoperit de pilotul sud-african Rudolph Erasmus sub scaunul să în timp ce avionul se afla la 11.000 de metri în aer.
„Ca să fiu sincer, e ca și cum creierul meu nu a înregistrat ce se întâmpla. A fost un moment de uimire. Când m-am întors spre stânga și m-am uitat în jos, am văzut cobra retrăgându-și capul înapoi sub scaun”, a declarat pilotul, potrivit BBC.
Imediat, pilotul a efectuat o aterizare de urgență în orașul Welkom.
„Cred că toată lumea a încremenit pentru o clipă”
În avion se mai aflau alte patru persoane care au fost anunțate despre incident.
„I-am informat pe pasageri: Ascultați, șarpele se află în interiorul aeronavei, este sub scaunul meu, așa că haideți să încercăm să coborâm la sol cât mai repede posibil.
Se auzea și un ac căzând, cred că toată lumea a încremenit pentru o clipă.”, a precizat pilotul.
Astfel, pilotul a avut noroc, un șarpe cobra poate ucide un om în 30 de minute, mușcătura acestuia fiind letală.