Attila Gasparik: Voi semna toate documentele CNA până în toamnă, când va fi ales noul președinte

Publicat: 15 02. 2012, 09:51
Actualizat: 09 03. 2012, 23:05

Attila Gasparik, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că va semna în continuare documentele Consiliului până în toamnă, când se va alege un nou președinte.

Gasparik a mai spus că această decizie a fost luată prin consultarea membrilor CNA, care au fost de acord cu propunerea ca vicepreședintele să semneze, până la numirea unui președinte, documentele Consiliului. Totodată, Gasparik a mai spus că dreptul de semnătură poate fi delegat, că membrii CNA reprezintă o echipă și că vor participa cu toții la buna funcționare a Consiliului.

Pe de altă parte, Ioan Onisei, membru CNA, a declarat pentru MEDIAFAX că, "probabil", ședințele Consiliului vor fi conduse de Răsvan Popescu, dar documentele vor fi semnate de Attila Gasparik, aceasta fiind "o chestiune de eleganță". "Recunoaștem între noi faptul că Răsvan (Popescu, n.r.) este președinte, dar asta nu acoperă rigorile legii", a spus Ioan Onisei.

Vicepreședintele CNA, Attila Gasparik, a precizat că Parlamentul nu poate impune nimic Consiliului, care este autoritate autonomă. (Mediafax)

Â