Prima pagină » Știri » Au blocat hidrofoarele și au golit supermerketurile! ISTERIE la Brăilă de la un anunț că se restricționează APA

Au blocat hidrofoarele și au golit supermerketurile! ISTERIE la Brăilă de la un anunț că se restricționează APA

Locuitorii din 14 localități din județul Brăila au golit magazinele de apă îmbuteliată și au triplat consumul pentru a-și face rezerve. Vezi de unde a pornit isteria

Mii de brăileni au strâns degeaba apă în bidoane, triplând consumul în 14 localități, sau au cumpărat cantități importante de apă îmbuteliată din magazine, după ce au înțeles greșit un mesaj transmis de Compania de Utilități Publice potrivit căruia vor fi restricții la furnizarea apei potabile.

Isteria a pornit vineri, de la comunicatul de presă al Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila care anunța restricționarea furnizării apei potabile începând de vineri, de la ora 16.00. Reprezentanții societății edilitare au spus că, în urma avariei, în 14 localități, inclusiv orașul Brăila, furnizarea apei potabile se va face cu restricții.

„Având în vedere avaria la conducta de DN 1000 de la Uzina de apă Chișcani, ce alimentează rezervorul de apă potabilă de la Radu Negru, în următoarele 48 de ore, începând cu data de 25 ianuarie 2019, ora 16.00, suntem nevoiți să restricționăm furnizarea apei în ceea ce privește debitul și presiunea pentru toți consumatorii din localitațile: Municipiul Brăila, Chișcani, Lacul Sărat, Stațiunea Lacul Sărat, Vărsătura, Albina, Cazasu, Mărtăcești, Siliștea, Muchea, Tudor Vladimirescu, Scorțaru Vechi, Comăneasca, Baldovinești și Pietroiu”, scria în comunicatul de presă al CUP Dunărea.

Oamenii din cele 14 localități au înțeles că vor rămâne fără apă timp de două zile, mai ales că din momentul producerii avariei, zone întregi nu au mai primeau apă rece.

Informația s-a propagat cu viteză pe internet și a creat isterie, magazinele fiind asaltate de clienți care goleau rafturile cu apă îmbuteliată. Potrivit unor informații care circulă pe rețeaua de socializare, brăilenii au cumpărat toată apa îmbuteliată de la cel puțin două dintre supermarketurile din oraș.

De asemenea, din cauză că locuitorii făceau rezerve de apă, în doar câteva ore consumul s-a triplat, iar unele hidrofoare s-au blocat.

„Au fost probleme, dar aproape s-au rezolvat. Acum mai sunt două cartiere fără apă, dar în curând se va rezolva. Problema este că lumea nu a înțeles mesajul companiei, acolo scrie că furnizarea apei va fi restricționată. Asta nu înseamnă că timp de 48 de ore, orașul va rămâne fără apă, așa cum au crezut unii. Practic, s-a creat o isterie, consumul de apă s-a triplat, lumea și-a făcut rezerve. În plus, sunt în municipiu câteva hidrofoare care trebuie restartate ca urmare a faptului că în urma isteriei create pe Facebook s-a triplat consumul. De asemenea, înțeleg că a fost cumpărată foarte multă apă din magazine,” a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Brăilenii din oraș și din satele învecinate au luat cu asalt magazinele, deși autoritățile au încercat să le explice pe Facebook că apa nu va fi oprită în următoarele zile.

„Ei, ce te faci acum, dacă Doamne-ferește avem un incendiu, domnule Primar? Nu văd poze cu cei care lucrează la avarie! În rest, postați orice piatră o mutați! Vrem acțiune nu postări”, a spus un brăilean pe rețeaua de socializare și a fost completat imediat de altă persoană. „Gata… nu mai curge… cum adică restricționare. S-a oprit de tot… 48 de ore???… de ce nu ne-a anunțat nimeni????… alooo… domnule primar, păi ce facem.”

Primarul a reacționat imediat.

„Pentru că o avarie nu poate fi anunțată, deoarece avariile nu se programează… NU SE OPREȘTE APA. Din cauza unei avarii pe magistrala de aducțiune va scădea debitul. ATÂT!!!”, a răspuns primarul Brăilei zecilor de întrebări și critici apărute pe pagina sa de Facebook.

Vineri seara, majoritatea consumatorilor din localitățile afectate avea apă potabilă, dar autoritățile atrag atenția că în următoarele zile, este posibil să fie probleme cu debitul apei furnizate la robinet.

Foto: Facebook

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire