Au fost alese cele 12 spitale care vor fi implicate într-un proiect al Ministerului Sănătății
Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a anunțat, miercuri, că au fost alese 12 unități medicale pentru implementarea unui proiect ce prevede modificarea statutului spitalelor.
Proiectul de modificare a statutului spitalelor dă posibiltatea acestor unități să devină instituții autonome, cu mai multă libertate în organizare și cu posibilitatea depolitizării funcțiilor de management.
Conform proiectului pilot, spitalele vor fi împărțite în două categorii: de interes național, respectiv, spitalele regionale și cele de urgență, și de interes local – spitalele municipale și orășenești.
Nicolăescu a precizat, miercuri, într-o conferință de presă în care a anunțat acest proiect, că au fost alese 12 unități medicale pentru implementarea proiectului, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea prin hotărâre de Guvern (HG).