Prima pagină » Știri » Au încercat să obțină 4.500 de euro din metoda „Accidentul”. Nu și-au imaginat că bărbatul care le-a răspuns avea să le facă o surpriză foarte neplăcută

Au încercat să obțină 4.500 de euro din metoda „Accidentul”. Nu și-au imaginat că bărbatul care le-a răspuns avea să le facă o surpriză foarte neplăcută

Un fost polițist din Constanța le-a făcut o surpriză infractorilor care încercau să-l lase fără 4.500 de euro prin metoda "Accidentul". Acesta și-a asumat rolul de "tată disperat" și a acceptat să ofere banii ceruți de un așa-zis avocat.

Tânăra de 18 ani a vrut să-l păcălească, prin metoda „Accidentul”, pe un polițist în rezervă din Constanța, iar totul a pornit de la un telefon, a povestit bărbatul în vârstă de 54 de ani.

„Am vorbit cu persoana care mi-a întărit convingerea că este fiul meu. Din cauza traumei și a veștii pe care am primit-o nu am fost atent la detalii. Mi-a povestit ce s-a întâmplat și ca să pot să scap de beleaua în care am intrat să ajungem la o înțelegere, poate să-i dăm bani, să cădem la o înțelegere”, a declarat Iosif Mârț, fost polițist, potrivit reporterntv.ro.

La telefon era presupusul avocat al fiului său, care i-a spus că băiatul poate scăpa de necaz contra unei sume de 4.500 de euro. „Nu am atâția bani în casă. Mi-a spus că nu este nicio problemă și că să îi dau cât am. I-am precizat că mai are ceva bani fiica mea pe card. Mi-a spus că e ok și că să o trimit pe fiica mea să scoată și o anumită sumă de bani de pe card. Între timp am ieșit pe hol și i-am spus fiicei mele să o sune pe prietena fiului meu, la București, să vedem ce îi confirmă, dacă știe ceva de băiat, dacă a pățit ceva”, a declarat Mârț.

Fostului polițist i-a trebuit puțin timp să-și dea seama că scenariul face parte din escrocheria „Accidentul”. „Mi-a fost confirmat faptul că e bine, în acel timp vorbeam la telefon cu avocata și am acoperit receptorul la telefon, ca să nu audă ce vorbesc eu cu fiica mea”, a mai povestit fostul polițist.

Bărbatul a jucat rolul tatălui disperat și a acceptat să-i ofere suma respectivă „avocatului”. În momentul în care tânăra trimisă de escroc a venit să ridice banii, polițistul în rezervă a imobilizat-o și a sunat la 112.

„Este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Polițiștii fac un apel la toți constănțenii să anunțe imediat poliția dacă sunt sunați și li se solicită anumite sume de bani telefonic”, a precizat scms. Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța. În fața oamenilor legii, femeia a recunoscut tot și a spus cine sunt complicii săi și cum acționează chiar din închisoare.

foto: reporterntv

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate