Au mutat cuibul unei berze prin ordin de ministru, apoi i-au lăsat un indicator. Ce s-a întâmplat când pasărea s-a întors
Un localnic din Schitu Golești a convins autoritățile să mute un cuib de barză care se afla pe un stâlp din curtea sa. Bărbatul s-a plâns că berzele îi deranjează liniștea, fac mizerie și i-au distrus grădina, iar plângerea sa a ajuns la Ministerul Mediului. Ministrul Grațiela Gavrilescu a semnat un ordin, iar cuibul a fost mutat la 600 de metri distanța.
Problema este că, atunci când barza s-a întors din țările calde, s-a dus pe stâlpul unde știa că are cuib și, fiindcă nu l-a găsit, s-a mutat pe un alt stâlp, situat la 20 de metri distanță.
Acum, unii săteni din Schitu Golești plâng de mila berzei, nedumerită că a rămas fără cuib, în timp ce alții i-au făcut chiar și un indicator: ”În atenția berzei. Cuib realocat (sic!) la 600 m. Cautăl (sic!)”.