Au obținut ilegal 2,3 milioane de lei, cumpărând piei de animale. Mascații i-au vizitat în această dimineață

Publicat: 15 01. 2015, 09:56

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, perchezițiile au loc la sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale din București și din județele Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamț, Vrancea, Dâmbovița, Prahova și Argeș, precum și la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,3 milioane de lei.

Conform sursei citate, persoanele și firmele vizate în acest dosar sunt suspectate că ar fi efectuat operațiuni fictive pentru a diminua valoarea obligațiilor de plată la bugetul de stat.

La descinderi participă aproximativ 150 de polițiști de la inspectoratele de poliție județene Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamț, Vrancea, Dâmbovița, Prahova și Argeș și de la Direcția Generală de Poliție București, iar acțiunea este coordonată de Parchetul Tribunalului Buzău.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cele mai multe percheziții au loc la Sinești (Ilfov) și în Giurgiu, fiind vizate persoane care achiziționau piei de animale de la localnici, pe bază de borderou, însă înregistrau operațiunile cu documente conform cărora ar fi achiziționat bunurile de la firme, iar ulterior solicitau rambursarea de TVA, astfel fiind cauzat prejudiciul de 2,3 milioane de lei. Una dintre firmele care ar fi făcut astfel de achiziții ilegale este din Buzău, iar o alta este din Piatra Neamț.