Au plătit cazarea la Eforie Nord, dar când au ajuns acolo nu au primit nicio cameră. Ce a urmat
Marius Dunca a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că va merge pe litoral pentru a verifica mai mulți operatori economici, dar și agenții de turism, după ce a fost informat că zeci de familii stau cu bagajele pe plajă, din cauză că hotelurile unde aveau rezervare le-au comunicat că nu mai există camere libere, iar o situație similară a fost sesizată oficial la ANPC de către un turist ajuns în Jupiter.
Președintele ANPC a precizat că, deși abia a plecat de pe litoral, se va întoarce pentru noi verificări, întrucât, dacă informațiile primite se confirmă, este vorba de „o bătaie de joc a operatorului economic sau a agenției”.
„Sunt cazuri în care turiștii se plâng că nu fost cazați la ora 8.00, când au ajuns la hotel, deși programul de cazare începe la 12.00. Dar sunt și cazuri în care nu au fost cazați, deși ei au plătit în avans cazarea. În acest caz, este vorba de o practică comercială incorectă, este o bătaie de joc a operatorului economic sau a agenției. Ne plângem că nu vin turiști. Păi cum să vină în condițiile astea?”, a spus președintele ANPC.
Marius Dunca a adăugat că, în urma verificărilor pe care le va face, va stabili dacă vina aparține agenției de turism, pentru că nu a virat banii căte hotel la timp, sau dacă este vina operatorului economic, pentru că a vândut mai multe locuri de cazare decât dispune.
„Dacă agențiile de turism au plăti la timp, iar turișii ajung și nu au unde să se cazeze, operatorul economic este obligat să le ofere alternativă în aceleași condiții pentru care ei au plătit sau în condiții mai bune. În niciun caz, turiștii care au plătit cazare la trei stele nu vor putea fi cazați la două stele”, a spus președintele ANPC.