Au trecut 6 ani de la tragedia din Colectiv, iar Marian încă îl caută pe bărbatul care l-a salvat din foc

Publicat: 30 10. 2021, 17:49
Foto: Marian Leusteanu

 Au trecut șase ani de la incendiul din Clubul Colectiv. Basistul Marian Leușteanu, unul dintre supraviețuitori, încă îl caută pe bărbatul care l-a scos din foc. El spune că ar vrea să îl cunoască pe omul care i-a salvat viața, să bea o bere cu el și să povestească mai multe.

„După șase ani de la Colectiv încă nu-l cunosc pe omul care mi-a întins acea mâna salvatoare. Mi-ar face mare plăcere să putem să povestim, să bem o bere, fac cinste!”, spune Marian.

„Un domn cu cioc, cu tricou alb și cu un hanorac negru cu glugă”

„Îmi amintesc foarte bine cine m-a salvat dar nu îi cunosc numele. Un domn cu cioc, cu tricou alb și cu un hanorac negru cu glugă, care mi-a întins o mâna de care m-am apucat și am ieșit afară.

Eram la masă cu colegii și prietenii mei. Penultima masă, aproape de toaletă, cam în dreptul barului, la perete. De la masă respectivă, formată din patru oameni, doi am scăpat, doi nu mai sunt printre noi.

După șase ani de zile așteptăm încă să se judece acest proces care nu se mai termină.

Dacă în acest caz nu se va face lumina, trebuie să plecăm repede din țară, toți. Pentru că, dacă nu se va face lumina, înseamnă că există o cortina care s-a tras peste ea. Și dacă s-a tras cortina, nimeni nu este în siguranță.” a povestit basistul, la Antena 3.

Ce simt supraviețuitorii de la Colectiv, la șase ani de la tragedie? Adina Apostol: „Încă am stări de anxietate, atacuri de panică, depresii și nu pot să dorm”. Evenimentele zilei

S-au împlinit șase ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, în urma căreia 65 de persoane și-au pierdut viața și peste 160 au fost rănite. În amintirea lor, din începând cu anul 2019, la data de 30 octombrie este marcată în România Ziua pacientului cu arsuri, iar cu această ocazie, sâmbătă au loc mai multe evenimente comemorative.

Adina Apostol este unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Colectiv din 30 octombrie 2015, iar la șase ani de la tragedie ea încă se confruntă cu anxietate și atacuri de panică, pentru care merge la psihiatru și psiholog, și se duce constant în Bruxelles pentru a-și face intervențiile necesare probabil toată viața, relatează ziare.com.

„Cred că totul în viața asta se întâmplă cu un scop”

Tragedia i-a dat peste cap viața: și-a schimbat profesia, lucrează la o asociație neguvernamentală, unde ajută copii cu arsuri și cancere și lucrează și în cabinetul său de estetică, unde ajută tinere cu cicatrici și probleme ale pielii.

„Cred că niciunul dintre cei care au fost la Colectiv nu își va reveni vreodată complet”, a povestit Adina Apostol într-un interviu acordat Ziare.com, dar concide: „Cred că totul în viața asta se întâmplă cu un scop”.

Pandemia a pus dificultăți în calea intervențiilor, decontate de stat, în străinătate. „Eu, de pildă, voi avea nevoie de intervenții pe tot parcursul vieții. Asta pentru că pielea, nemaiavând colagen, se face foarte tare și te deranjează la încheieturi. Oricât te hidratezi, tot ai nevoie de proceduri și de intervenții. Statul decontează în continuare operațiile dar nu e un cadou, ci e rezultatul insistențelor noastre și a faptului că am fost foarte vocali. An de an, după ce a expirat ordonanța dată de guvernul tehnocrat, am mers în audiențe la Ministerul Sănătății pentru a ne cere drepturile”, a spus Adina Apostol.

Ea a vorbit și de procesul Colectiv, care nu s-a încheiat nici în prezent. „Se încearcă schimbarea încadrării juridice a primarului Piedone și lucrurile nu au avansat în vreun fel. Suntem dezamăgiți pentru că așteptăm, de șase ani, să se ajungă la o sentință finală și lucrurile o tot iau de la zero. Nu știu ce se urmărește dar e clar că ceva nu e în regulă”, a spus ea, pentru ziare.com.