Prima pagină » Știri » Auchan a rebranduit hipermarketul real din Sibiu, pe care îl va redeschide în 3 decembrie

Auchan a rebranduit hipermarketul real din Sibiu, pe care îl va redeschide în 3 decembrie

Auchan a rebranduit hipermarketul real din Sibiu, pe care îl va redeschide în 3 decembrie

Auchan România și-a pus sigla și pe hipermarketul real din Sibiu, pe care îl va redeschide sub marca sa marți, 3 decembrie, acesta fiind al șaselea magazin real remodelat din cele 20 preluate de la grupul german Metro. Până în prezent, Auchan a rebranduit două hipermarketuri real din Capitală, Pallady și Vitan, unul în Brașov, unul în Oradea și unul în Constanța. Două dintre acestea au fost remodelate în formatul Auchan City.

Până la finalul acestui an, compania va deschide sub brand propriu și magazinul real din Satu Mare, care a fost închis pentru remodelare din 17 noiembrie.

Anterior, retailerul a anunțat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puțin de un an, cu o investiție de 40 milioane euro.

Tranzacția Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan și Metro Group și a validării primite din partea Consiliului Concurenței, la sfârșitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise și alte două în construcție, o suprafață netă de vânzare de 252.000 metri pătrați, peste 10.000 de angajați, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienți anual și o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privați din România și a doua rețea de comerț ca suprafață totală de vânzare la nivel național.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenței de aprobare a tranzacției, Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune și prețuri mai competitive pentru clienți, în hipermarketurile preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Tranzacția a fost autorizată cu condiția respectării unor angajamente asumate voluntar de părțile implicate pe două piețe relevante, respectiv Craiova și Târgu-Mureș. Astfel, pentru Craiova și Târgu Mureș, Auchan și-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziționa noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării și de a nu majora prețurile cu mai mult de 5% față de media prețurilor altor magazine din rețea pentru trei ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an