Audieri pe bandă rulantă în dosarul Hexi Pharma
Potrivit surselor judiciare, Flori Dinu este audiată într-o anchetă deschisă de procurorii DNA care vizează activitatea Hexi Pharma.
Directorul general al firmei a ajuns joi dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție alături de avocat, fără a face însă declarații la intrarea la audieri.
Judecătoria Sectorului 5 a decis, sâmbătă, ca Flori Dinu, directorul general Hexi Pharma, să fie plasată în arest la domiciliu. Aceasta a fost reținută vineri seara, procurorii cerând arestarea ei preventivă, fiind acuzată de 99 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 29 de infracțiuni de înșelăciune și participație improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Flori Dinu, „în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări desfăsurată de societate, la instigarea numitului Dan Alexandru Condrea și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete, a coordonat întreg personalul care a promovat produsele și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale care au achiziționat produsele”.
UPDATE 9.54 Miron Panaitescu, fost director al companiei Hexi Med, a fost adus din arest, joi, pentru a fi audiat în dosarul în care este audiată și Flori Dinu.
Miron Panaitescu fostul director al firmei Hexi Med și prieten cu Dan Condrea a ajuns joi dimineața la sediul DNA pentru a fi audiat într-un nou dosar care vizează compania Hexi Pharma.
Acesta a fost adus direct din închisoare, de la Penitenciarul Rahova acolo unde se află din decembrie 2015, pentru a executa o pedeapsă contopită pentru delapidare și ucidere din culpă.
UPDATE 10.18 Soția lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc, a ajuns, joi dimineața, la sediul DNA pentru a fi audiată în dosarul în care mai sunt audiați și directorul Hexi Pharma Flori Dinu și fostul director Hexi Med Miron Panaitescu.
Uliana Ochinciuc a ajuns joi dimineașa la sediul DNA însoțită de avocat pentru a fi audiată de procuri. Aceasta nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor la momentul sosirii la sediul DNA.
În același dosar este audiat și fratele acesteia, angajat al companiei Hexi Pharma care a ajuns la DNA însoțit de avocatul său.
Avocatul firmei este audiat și el de procuroii Direcției Naționale Anticorupție în noul dosar care vizează activitatea companiei Hexi Pharma.