Augustin Zegrean: Povestea revocării procurorului șef al DNA s-a încheiat în această seară. Nu cred că vor sesiza CCA
„Din punctul meu de vedere, povestea revocării procurorului șef al DNA s-a încheiat în seara aceasta (luni – n.r.), indiferent cine ce zice, că vor sesiza Curtea Constituțională… Nu cred că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională primul-ministru nu poate s-o facă singur, Guvernul este cel care trebuie să sesizeze. Guvernul sigur, ar putea s-o facă, dar eu nu cred că o va face pentru că suntem în situația în care ministrul Justiției dă toate motivele din lume ca procurorul general să fie revocat – eu nu mă pronunț nici că are dreptate, nici că nu… Mergem doar pe cea spus el – că sunt toate motivele să se ceară revocarea, pe parcurs au apărut și alte motive mai serioase ca să fie revocată, însă CSM-ul, care este garant al independenței justiției, a spus că niciunul dintre motive nu este întemeiat și a votat în unanimitate împotrivă. Măcar unul singur să fi spus da, există un motiv întemeiat dar nimeni nu a spus acest lucru și atunci despre ce revocare mai vorbim?! Procedura este aceasta ministrul cere, CSM-ul avizează favorabil sau nefavorabil și președintele decide. Acum suntem în faza în care președintele a decis: nu suspendă, nu revocă! Și cu asta s-a încheiat!”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României.
În cazul în care Tudorel Toader va sesiza CCR, Augustin Zegrean spune că are încredere în calitatea ministrului Justiției că va ști cum să argumenteze, dat fiind faptul că este specialist în drept constituțional. Fostul președinte al CCR are încredere și că există practică în domeniul conflictelor de natură constituțională.
„Nu știu ce ar putea sesiza la Curtea Constituțională Tudorel Toader, dar cu siguranță, dacă o va face, știe el ce să scrie pentru că este specialist în drept penal, specialist în drept consituțional și știe ce să scrie. Nu îmi fac griji în privința aceasta. Și Curtea știe foarte bine ce are de făcut în astfel de situații. Acum 20 de ani a fost probabil o problemă pentru Curte pentru că nu exista practică în privința aceasta, dar acum este practică, sunt cel puțin 30 -35 de situații în care Curtea fost sesizată pentru conflict juridic de natură constituțională și există o practică. Nu a fost sesizată cu o speță identică, dar a fost o situație când președintele a refuzat să avanseze la gradul de general pe un colonel, domnul colonel s-a adresat justiției, iar Înalta Curte de Justiție, Secția de contencios administrativ, a stabilit că președinte trebuie să-l avanseze în grad. S-a făcut un conflict, s-a sesizat Curtea, iar Curtea a spus este un conflict juridic și povestea s-a oprit acolo, nu a mai fost promovat domnul acela în gradul de general” a mai spus Zegrean.
Întrebat dacă este posibil să fie un alt răspuns al Curții Constituționale față de decizia anunțată luni seara de președintele Klaus Iohannis, Augustin Zegrean a răspuns că la Curte se dau tot timpul „soluții înțelepte”.
„Nu vreau să dau un răspuns în acest sens, Curtea Constituțională știe foarte bine ce are de făcut, sunt acolo nouă judecători cu mintea la purtător și vor ști ce să zică. Curtea dă întotdeauna soluții înțelepte”, a răspuns Augustin Zegrean.
Klaus Iohannis a refuzat, luni, să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruța Kovesi, anunțând că motivele invocate de ministrul Justiției nu au fost de natură să îl convingă.
Ulterior, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul președintelui Klaus Iohannis de revocare din funcție a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.