Austria suspendă mai multe curse aeriene din și către țări afectate de Covid-19, inclusiv România! Cât timp este valabilă măsura

Publicat: 14 07. 2020, 16:04
Actualizat: 14 07. 2020, 19:19
Austria suspendă mai multe curse aeriene din și către țări afectate de Covid-19

Autorităţile din Austria au anunțat că suspendă zborurile din și către zece ţări, inclusiv din România, începând de joi, 16 iulie. Decizia a fost luată pe fondul măsurilor de reducere a riscurilor de transmitere a coronavirusului, iar restricţiile aeriene vor fi în vigoare până cel puţin pe 31 iulie.

Potrivit unui ordin semnat de ministrul austriac al Sănătăţii, Rudolph Anschober, interdicţiile privind efectuarea curselor aeriene au fost extinse la 18 ţări, pe lista interdicţiilor fiind incluse toate statele din Balcanii de Vest, dar şi România, Bulgaria, Republica Moldova şi Egipt.

Austria interzisese deja cursele aeriene spre şi dinspre Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

În acest context, Austrian Airlines a anunțat deja că va suspenda cursele aeriene spre şi dinspre Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgoriţa, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna, informează Mediafax.

În schimb, autoritățile de la Viena au suspendat restricţiile de zbor spre și dinspre regiunea italiană Lombardia, cea mai afectată de pandemia de coronavirus.

Pe cale terestră, Românii pot intra în Austria doar dacă au test negativ la COVID tradus în germană sau engleză

Românii pot intra în Austria, pe cale terestră, doar dacă au test negativ de COVID-19, nu mai vechi de 4 zile, tradus în germană sau engleză.

Cei care nu au test rămân în autoizolare 14 zile la domiciliu sau la un hotel, dacă au dovada rezervării.

Noile condiții au fost impuse printr-o ordonanță

Autoritățile austriece au emis, vineri, ordonanța prin care au fost actualizate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Austria. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România arată că, potrivit reprezentanților austrieci, accesul persoanelor din România în Austria este posibil numai dacă acestea deţin un test biologic molecular SARS-COV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile de la data emiterii, tradus în limba germană sau engleză.

Cei care nu dețin un astfel de test stau în autoizolare timp de 14 zile, la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării.

„În situația în care persoanele călătorind din Romania nu pot prezenta la intrarea în Austria un test Covid-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac. Dacă pe perioada celor 14 zile de autoizolare este efectuat un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ, măsura autoizolării se suspendă”, arată MAE.

Prevederile ordonanței emise de autoritățile austriece nu se aplică în cazul tranzitului fără oprire

Prevederile ordonanței emise de autoritățile austriece nu se aplică în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre alte destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.

Coronavirus în România: S-a înregistrat un nou record negativ, în ultimele 24 de ore

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți. Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.237 de teste.

Sâmbătă, 11 iulie, s-a ajuns la un nou record negativ – 698 de noi cazuri de Covid-19.

Autoritățile au anunțat luni, 13 iulie, 413 cazuri de infectări.

FOTO: Facebook.com/AustrianAirlines