Austria: Toți cei peste 8.000 de români care s-au prezentat la urne au reușit să voteze
Încă de la ora locală 20.00, în fața secțiilor de vot din Viena nu se mai aflau alegători, precizează un comunicat al MAE.
O tânără din grupul de voluntari a explicat că după primul tur de scrutin, mai mulți tineri au înaintat o plângere ambasadei, care i-a invitat la discuții.
„Inițial am fost opt sau zece la discuțiile de la ambasadă, iar echipele de voluntari le-am format ulterior sunând alți prieteni”, a explicat ea.
Tânăra a precizat că printre măsurile luate pentru fluidizarea fluxului de alegători au fost crearea echipelor de voluntari, care au verificat încă de afară validitatea declarațiilor completate pe propria răspundere, dar și a actelor de identitate, astfel încât atunci când au intrat în sediile în care funcționau secțiile de votare nu s-a mai pierdut timp pentru verificare. De asemenea, a menționat și crearea paginii de Facebook unde au fost postate în timp real informații cu privire la situația votului.
„La discuțiile cu reprezentanții ambasadei le-am propus crearea unei pagini de facebook pentru o mai bună informare a tuturor celor care participă la vot, care să ne ajute să comunicăm în timp real diferite informații. Pagina de facebook a fost făcută încă de a doua zi. De exemplu, în cursul zilei, când la coadă erau aproximativ 400 de oameni, am dat repede telefon la Bratislava și ne-am interesat la secția de votare cum merg lucrurile, am aflat că un vot durează trei minute, am informat și mulți dintre cei care erau la coadă au preferat să meargă să voteze acolo”, a explicat Marilena.
Voluntarul a precizat că echipele de voluntari au fost formate din aproximativ 20 de tineri care nu aparțin niciunui partid politic și au ajutat la fluidizarea cozilor formate atât în fața ambasadei, cât și în fața ICR.
„Echipele de voluntari au verificat încă de afară completarea declarațiilor pe propria răspundere dar și documentele cetățenilor care voiau să voteze, astfel încât în secția de votare, reprezentanții secției nu au mai pierdut timp pentru a face aceste verificări. Tot noi am răspuns și celorlalte întrebări pe care cetățenii le aveau”, a mai spus tânăra voluntară.
Potrivit cifrelor prezentate într-o postare pe pagina de facebook a ambasadei României în Austria au votat până la ora 19.00 la cele trei secții de votare, respectiv cel din sediul instituției – 2.850 de alegători, cel din sediul ICR – 3.020 de alegători, iar la secția din Graz, alți 2,160 de alegători, la ora închiderii urnelor toți cei aflați la coadă reușind să-și exercite dreptul la vot.